Sesiunea „Pontica”, un real succes: peste 120 de participanţi

206
Sesiunea „Pontica”, un real succes: peste 120 de participanţi - ponticasursaminac-1603356755.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) s-a desfăşurat cea de-a 53-a sesiune ştiințifică internațională „Pontica”. Cu această ocazie, directorul instituţiei de cultură, cerc. şt. Sorin Marcel Colesniuc a declarat că „Pontica” s-a desfășurat, fără întrerupere, din anul 1967 până în prezent, fiind una dintre cele mai longevive sesiuni științifice din România. Din păcate, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, evenimentul s-a organizat on-line. „Dacă inițial ne-am gândit că numărul participanților va fi mai mic, comparativ cu anii trecuți, ulterior am fost plăcut surprinși de numărul foarte mare al celor înscriși la sesiune, peste 120 de participanți din România, Austria, Franța, Bulgaria, Polonia și Republica Moldova, cu peste o sută de comunicări științifice. După deschiderea oficială a manifestării, eu am prezentat activitățile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța în anul 2020, iar Constantin Băjenaru a vorbit despre cercetările arheologice preventive în județul Constanța. Livia Buzoianu a prezentat volumul publicat în memoria Mariei Bărbulescu, iar Cristina Talmațchi a prezentat catalogul bilingv al expoziției temporare realizată în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României din București și cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea”, a precizat directorul. La final, a mai fost vernisată o altă expoziție temporară, dedicată sculptorului George Culea, fost angajat al muzeului constănţean. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0966 secunde