Și liceenii constănțeni pot participa la a doua ediție AcadNet

559
< 1 min citire
Concursul de Sisteme de calcul și Rețele AcadNet este dedicat elevilor cu aptitudini, înclinații și interes pentru proiectarea și administrarea rețelelor și a calculatoarelor. În acest an se află la ediția a II-a.
AcadNet se adresează elevilor din clasele IX-XII, cu preocupări în domeniul științei utilizării calculatorului, integrării în rețele, proiectării, configurării, depanării, dezvoltării și utilizării de aplicații specifice.
Concursul AcadNet folosește suportul special de curs online al companiei CISCO Systems și rețeaua de Academii NetaAcad din școli și licee. Suportul logistic de training pentru performanță este susținut și de colective științifice ale Universității Politehnice București.
Regulamentul concursului este publicat pe site-ul propriu al concursului www.acadnet.ro
Etapa pe școală este programată între 14 și 15 februarie, etapa județeană între 21-22 martie, iar naționala, la Universitatea Politehnică București, între 1 și 3 mai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0343 secunde