"Spărgătorul de nuci", varianta Kiev, e strălucitor numai prin costume

Oricui îi prinde bine o poveste pe poante spusă duminică seara, pe muzica ce te unge la suflet a lui Ceaikovski. "Spărgătorul de nuci" este cu siguranță baletul - vedetă al Constanței, după Balșoi, Teatrul din Kiev venind cu aceeași piesă într-un timp relativ scurt. Diferența a fost costul biletelor, varianta Kiev, mult mai accesibilă, atrăgând un număr destul de mare de spectatori în sala Casei de Cultură a Sindicatelor.

Foarte mulți copii s-au arătat emoționați de întâlnirea cu balerinele elegante, strălucitoare, într-un decor care te captivează prin efecte de culori și jocuri de lumini. Costumele îți iau ochii imediat după ridicarea cortinei, de fapt acesta este primul impact, lăsând la o parte partitura coregrafică. Costume elegante, în ton cu eroii poveștilor, se încadrează perfect în atmosfera de basm.

Coregrafia Teatrului academic de operă și balet din Kiev este dinamică, colorată, cu pasaje pline de acțiune, fiind semnată de V. Vainonen, un riguros păstrător al partiturii clasice.

Un ansamblu foarte fraged a dat viață baletului. La fel și prim soliștii. Un Spărgător atât de tânăr nu am mai văzut de mult. Andryi Gura dă bine pe scenă, însă am și acum în minte secvențele uimitoare de acrobație și tehnică ale lui Horațiu Cherecheș care a jucat același rol, iar diferențele sunt foarte mari.

Prim solista Natalia Lazebnicova e frumoasă, cu un chip ca de porțelan că mai că îți vine să o iei acasă pe post de bibelou. Poate și de aceea a făcut carieră și prin Canada, SUA, Franța, așa cum arată caietul program al spectacolului. Are grație, însă mai trebuie rodată, tehnica trădând o debutantă. Au salvat-o pasajele cu ansamblul și, evident, costumele.

Păpușile rusești, indiene, chinezești din actul al II-lea au fost mult mai bine interpretate și cu mai multă căldură.

Așadar, am văzut și varianta Kiev a "Spărgătorului de nuci", însă spectacolul ansamblului "Oleg Danosvki" este superior prin tehnică, măiestrie și talentul deosebit al prim-soliștilor.

Și de parcă ar fi prima dată când un afiș cu titlu mare vinde un spectacol cu nume mici. Dar să nu fiu foarte cârcotașă - și cu costume care fac toți banii.

În plus, publicul fidel spec-tacolelor de la Casa de Cultură este cu totul altul decât cel care cunoaște ce avem "acasă".

Numai că unii vin cu impresari, afișe aproape pe fiecare stâlp din oraș, în timp ce alții au la dispoziție doar câteva panouri, și alea în fața teatrului.

Aaaaa, și niciodată nu am înțeles de ce pentru unii promovarea se poate face oriunde și oricum - vezi inclusiv căsuțele electrice de la marginea șoselelor -, iar pentru alții - tot teatre - în locuri foarte precise.