Specialiști de prestigiu internațional la Conferința Uniunii Balcanice de Fizică

337
< 1 min citire
Vineri, 3 septembrie, în Aula Magna a Universității "Ovidius" din Constanța a avut loc deschiderea oficială a celei de-a opta ediții a Conferinței Internaționale Studențești a Uniunii Balcanice de Fizică (UBF). Evenimentul este organizat de UBF și Societatea Română de Fizică, în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Română, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din București, Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Al. Ioan Cuza" din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea "Transilvania" din Brașov, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Universitatea din Oradea și Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați.
La conferința care se încheie duminică, 5 septembrie, participă prestigioși profesori din diferite domenii de specialitate, din Turcia, Macedonia, Serbia, Bulgaria și România, care vor susține prezentări cu privire la cele mai recente descoperiri în domeniu. De asemenea, vor avea loc două sesiuni susținute de studenți, menite să-i îndrepte către cercetare, dar și să îi deprindă cu participările la conferințe științifice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde