Spectacol pentru elevi la Casa de Cultură

77

Articole de la același autor

Marți, 22 octombrie, de la orele 10 și 12,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va avea loc spectacolul educațional pentru elevi "Un pedagog de școală nou", o adaptare după I.L. Caragiale.

Compania de teatru Clasa 9, cea care prezintă piesa, se recomandă a fi un proiect teatral cu scop educațional dedicat elevilor din ciclul școlar preuniversitar și, de ce nu, părinților acestora.

"Suntem de unanimă părere, noi, cei din Clasa 9, că informația este cheia succesului. Pe cale de consecință, spectacolele create de compania noastră își propun să livreze copiilor informația necesară în dezvoltarea lor ca indivizi într-o formă inedită, dinamică, dar și actualizată la contextul social și mediatic în care trăim. Căutăm înlocuirea limbajului de lemn specific teatrului clasic cu variante textuale noi, mai pe înțelesul generației actuale de tineri. Este genul de teatru pe care ni l-am fi dorit noi în copilărie, atunci când cu mare bucurie ne încolonam doi câte doi și porneam cu profesorii de română sau dirigintele spre primele reprezentații teatrale din viața noastră. Este un gen de teatru pe care îl stăpânim foarte bine și pe care îl dedicăm tuturor tinerilor.

Nu a trecut multă vreme de când eram și noi elevi, așa că putem spune că nu ducem lipsă de informație cu privire la nevoile acestei generații".

În distribuție: Bogdan Costea, Ștefan Huluba, Andrei Morariu, Robert Neagoe, Ionuț Oprea, Camelia Pintilie, Iulian Sfircea, Vlad Spilca, Iulia Verdeș.

Prețul biletului este 13 lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : PROFESORII IES ÎN STRADĂ!
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Conducerea UMC schimbă… de drum
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Iată când s-au programat tezele
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : Uniforma  ar putea deveni obligatorie
Pagina a fost generata in 1.451 secunde