Spectacol unic de balet, la Constanța. Publicul, întâmpinat pe covorul roșu

324

Articole de la același autor

Peste aproximativ o lună, mai precis pe data de 20 mai, începând cu orele 19.30, cei mai buni balerini din România vor dansa, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, cele mai faimoase pasaje din repertoriul internațional.

"Seara de balet" va consta într-un spectacol susținut de 12 prim soliști și soliști ai Operei Naționale din București, atât români, cât și din străinătate. Coregrafii acestui show, care se anunță a fi unul de excepție, sunt Ross Freddie Ray, Marius Petipa, Gheorghe Iancu, Renato Zanella, Vasily Vainonen, Joseph Mazilier, Ben Van Cauwenbergh.

"Atât timp cât există public care să vină la spectacolele de balet, există și o potențială piață pe care, în premieră, o atacăm noi. Publicul este unul variat, tineri care vin în special pentru dansuri moderne, dar și persoane de vârsta a doua sau chiar seniori. În prima fază, acest proiect va fi realizat din fonduri proprii, singura sursă de venituri fiind biletele", a declarat Francesca Baciu, fondatorul companiei care organizează evenimentul.

Ea a precizat că, în anii trecuți, baletul era dedicat aristocrației și regalității, iar societatea privea spectacolele de balet ca un prilej de a se întâlni, unde femeile își etalau rochiile frumoase, iar bărbații schimbau opinii politice. În prezent, artiștii secolului XXI propun o gală de balet, la care publicul va fi întâmpinat pe covorul roșu și cu decorațiuni de flori, iar adulții vor primi un pahar de șampanie la sosire. La sfârșitul spectacolului, publicul va fi invitat la o sesiune de autografe.

În program sunt incluse atât numere de balet clasic, cât și numere de dans contemporan, neoclasic. Directorul artistic al spectacolului este Bogdan Canila, iar din distribuție fac parte Ovidiu Matei Iancu, Cristina Dijmaru, Robert Enache, Mihaela Soare, Cristian Preda, Valentin Stoica, Lorena Negrea, Remi Tomioka, Egoitz Segura, Rachel Gil Bergstrom. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4862 secunde