Spectacolul lui Fuego, reprogramat pentru data de 29 decembrie
Articole de la același autor
Regizorul Toma Enache invită constănțenii la o "tornadă" artistică
26 Octombrie 2017
Cine îi ajută pe balerinii de la "Oleg Danovski"? Artiștii fac repetiții într-o sală cu mucegai și fără căldură
28 Octombrie 2017
Decizie de ultimă oră a lui Fuego. Iată ce a decis artistul!
13 Decembrie 2017
GALERIE FOTO / Descoperire foarte importantă azi, la Constanța
22 Noiembrie 2017
O nouă expoziție la Galeria de Artă "Virgil Coman"
19 Octombrie 2017
Concertul "Scrisoare de decembrie" al binecunoscutului solist Paul Surugiu (Fuego) s-a amânat pentru data de 29 decembrie, ora 19.30. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, Gheorghe Ungureanu, ne-a declarat că artistul nu va mai concerta vineri, 15 decembrie, din cauza celor trei zile de doliu național ce vor începe, de astăzi, în România.
"Paul m-a sunat ieri să-mi spună că nu va mai cânta săptămâna aceasta, dar va reveni pe 29 decembrie. Constănțenii care au achiziționat bilete, trebuie să știe că acestea sunt valabile", a precizat acesta.
Așadar, artistul se va prezenta în fața publicului cu melodii de neuitat, cântece noi și spectaculoase, dar și cele mai frumoase și difuzate colinde din cei 20 de ani de carieră.
Potrivit organizatorilor, spectacolul "Scrisoare de decembrie" este o reverie, o reîntoarcere la valorile și simbolurile simple, în care toți credem, dar pe care, din cauza haosului și stresului cotidian în care trăim, le-am uitat.

Comentează știrea
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 13 Decembrie 2017
Luni, 11 Decembrie 2017
Vineri, 08 Decembrie 2017
Luni, 04 Decembrie 2017
Luni, 27 Noiembrie 2017
Miercuri, 22 Noiembrie 2017
Miercuri, 06 Decembrie 2017
Miercuri, 29 Noiembrie 2017