Fostul ministru al Muncii Violeta Alexandru a publicat marți un centralizator al sporurilor pentru bugetari, din care reiese că preoții care predau în învățământul preuniversitar primesc un spor de până la 80% dacă provin din biserici cu venituri reduse, în timp ce cadrele didactice care lucrează în localități izolate beneficiază de un spor de 20%, potrivit Digi24.
Fostul ministru afirmă că a identificat până acum șapte familii ocupaționale de funcții bugetare: învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție și Curtea Constituțională, apărare, ordine publică și securitate națională, administrație.
Violeta Alexandru menționează că aceste categorii beneficiază de peste 50 de tipuri de sporuri - de la spor pentru periculozitate sau suprasolicitare neuropsihică, până la munca în ture și spor de consemn la domiciliu.
Lista sporurilor acordate angajaților din învățământ:
20% - personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește indemnizație în raport cu zona geografica respectivă;
10% - pentru personalul didactic de predare din învățământ universitar, care nu beneficiază de gradația de merit, se acordă prin concurs un spor de performanță academică pe o perioadă de 1 an;
10-25% - pentru personalul didactic desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, institutori și profesori;
1%, dar nu mai mult de 10% - pentru conducătorii de doctorat, pentru fiecare student doctorand;
15% - pentru condițiile de muncă în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare;
15% - pentru personalul didactic care desfășoară activitatea de predare – învățare – evaluare în sistemul penitenciar;
10% - spor de suprasolicitare neuropsihică;
80% - personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obținut și vechimii în activitatea clericală deținută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.