"Străini în noapte", păpușa rusească a identității

Duminică seară, iubitorii de teatru i-au putut vedea pe actorii Florin Piersic și Emilia Popescu în spectacolul "Străini în noapte". Piesa a avut un succes fulminant, având în vedere reacția publicului, urmând să fie jucată din nou, la iarnă.

Piesa, regizată de Radu Beligan și scrisă de autorul francez Eric Assous, poate fi considerată un mecanism de reperare a identității, reconstituită ca un puzzle prin interacțiunea cu celălalt. "Bărbatul care înșeală este un animal de pradă foarte special", spune, la un moment dat, Juliette, personajul-cameleon interpretat cu finețe de Emilia Popescu. Aceasta este doar una dintre strategiile pe care ea le folosește în demersul său investigativ. Pierre, interpretat cu vizibilă plăcere de Florin Piersic, este un bărbat ajuns la vârsta maturității, care își folosește șarmul pe alocuri viril pentru a o seduce pe Juliette.

Dotat cu dezirabila capacitate de a transpune un lucru aparent imoral într-un spațiu aparent inocent, Pierre își folosește rafinamentul pentru a crea cadrul prin care intenționează să o seducă pe Juliette. Trecând prin capcanele tinerei femei, Pierre se confruntă cu nesiguranța, incertitudinea, frustrarea sentimentală la care îl supune Juliette, care, în mod aproape fascinant, își dezvăluie identitatea ca pe o păpușă rusească, trecând de la rolul de fată cuminte, neștiutoare, pe alocuri naivă, la cel de prostituată ușor vulgară, apoi devine o ziaristă al cărei scop unic este de a procura informații pentru articolele sale feministe, pentru ca, la final, publicul să aibă parte de o dezvăluire câtuși de puțin previzibilă.

Juliette se impune prin alternarea măștilor pe care le preia cu mare ușurință, dovedind o mobilitate avansată în asumarea unei multitudini de roluri într-unul singur: "Atunci când îți asumi aceste roluri trebuie să știi întregul și unde trebuie să ajungi la final. Tot demersul piesei constă în amănunte, iar scopul îl dezvălui la sfârșit", a declarat, după reprezentație, Emilia Popescu.

Cu aceeași naturalețe și plăcere de a vorbi cu care și-a obișnuit publicul, Florin Piersic și-a asimilat rolul la un nivel personal, așa cum a mărturisit în culise: "Rolul lui Pierre mi-a devenit atât de fami-liar încât nici măcar nu îl mai joc, chiar sunt personajul acesta, pe care îl iubesc foarte tare, la fel de mult precum iubesc și piesa".

Dincolo de umorul pe care cei doi actori au știut să îl imprime fără echivoc, substratul spectacolului oferă un tablou al dramei abandonului, oferind o reacție alternativă care contrazice indiferența: iertarea. Îmbrăcată în sacoul lui Pierre, căruia îi mărturisește, la final, că-i este fiică, Juliette se repoziționează față de cel de care acum depinde fericirea ei, chiar și de moment. Într-un context încărcat de emoție, ea exclamă "Tată!", recunoscându-și, de această dată, adevărata identitate: aceea de fiică. Ca o exorcizare spectacularizată, momentul de final recompune dualitatea tată / fiică, aducând în atenția publicului semnificațiile profunde care compun realitatea pe scenă, și care se definesc pe parcursul unui traseu cu dificultăți, dar, în același timp, amuzant, la fel ca un montagne - russe.