Gata cu mila părinților:

Concurs Studenții își vor putea face singuri credite

328

Articole recomandate

Începând cu anul viitor, Agenția de Credite pentru Studenți va fi noua sursă de finanțare care va umple buzunarele, de cele mai multe ori goale, ale studenților. Astfel, aceștia vor putea obține credite pentru studiu, conform unui anunț făcut de secretarul de stat pentru învățământ superior din Ministerul Educației, Remus Pricopie. Declarația a fost făcută în cadrul Congresului Studenților din România.
Decizia de creare a unei agenții de acest tip vine pe fondul numărului mare de studenți care nu frecventează cursurile din cauză că sunt nevoiți să muncească pentru a se întreține. Un alt rezultat al lipsei de finanțare este și abandonul, cauzat de taxele de școlarizare prea mari. Conform secretarului Remus Pricopie, la 1 octombrie, anul acesta, va fi înființată Agenția de Credite pentru Studenți, urmând ca anul viitor, la aceeași dată, să se acorde primele credite.
Congresul Studenților din România s-a desfășurat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, și a fost organizat de Uniunea Studenților din România. (V.P.)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7492 secunde