„Take, Ianke și Cadâr”, într-o distribuție de excepție, pe scena Casei de Cultură din Constanța

1004
1 min citire
„Take, Ianke și Cadâr”, într-o distribuție de excepție, pe scena Casei de Cultură din Constanța - take-ianke-1731835666.jpg
Marți, 19 noiembrie, de la ora 19, publicul constănțean are prilejul reîntâlnirii, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, cu savuroasa comedie „Take, Ianke și Cadâr”, scrisă în 1932.
La aproape șapte decenii de la montarea (în 1957) lui N. Al. Toscani, pe scena de la Teatrul Bulandra, Horațiu Mălăele readuce pe aceeași scenă cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke (interpretat de Horațiu Mălăele) și distribuindu-i în rolurile turcului Cadîr și românului Take pe Răzvan Vasilescu și pe Mihai Constantin. Alături de cei trei interpreți principali, din distribuție vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredințată Mariei Miu.
Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinței și religiei, a statutului identitar individual și de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și ce bună înțelegere poate funcționa pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește și ne diferențiaza de ceilalți.
Biletele se găsesc pe: proticket.ro; ticketstore.ro; bilet.ro și la casa de bilete a sălii de spectacol. Preț bilet: 170 lei
Spectacolul este o coproducție a Teatrului Bulandra – Cortina AG.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0443 secunde