La sfârșitul acestei luni, Teatrul de Stat Constanța participă, cu spectacolul "Luna de miere", la un festival de teatru din Austria, organizat la Teatrul Pygmalion din Viena. Piesa teatrului constănțean, de Gabriel Barylli, este realizată de Daniel Felsner, iar din distribuție fac parte trei actrițe - Dana Dumitrescu, Georgiana Mazilescu și Luiza Martinescu.
Totodată, teatrul constănțean participă, în această vară, la un alt festival de teatru, la Avignon, cu un spectacol realizat în parteneriat cu La Compagnie du Grand Desherbage, Region Centre - Franța. Este vorba despre piesa "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte", în regia lui Radu Dinulescu, care se va juca în 23 de reprezentații.
Actorul Nicolae Urs, în "Titanic Vals"
La teatrul constănțean au început repetițiile pentru premiera "Titanic Vals", în regia lui Cristian Șofron, invitat în piesă fiind actorul Nicolae Urs. Din distribuție mai fac parte Diana Cheregi, Ileana Ploscaru, Dana Dumitrescu, Florina Bulgaru, Claudia Forțan, Liviu Manolache, Dan Zorilă, Bogdan Bucătaru, Maria Nestor, Liliana Bărăscu, Gelu Ciobanu, Florentin Roman ș.a.
Premiera spectacolului este anunțată pentru luna viitoare, duminică fiind așteptat la rampă un alt nou spectacol - "Pană de automobil", de Friedrich Durrenmatt, în regia lui Sorin Militaru. În scenografia Sandei Mitache, coregrafia lui Andras Lorant și muzica lui Vlaicu Golcea, spectacolul are o distribuție "matură": Iulian Enache, Eugen Mazilu, Lucian Iancu, Mihai Sorin Vasilescu, Lana Moscaliuc, Marian Adochiței, Alexandru Mereuță și Pavel Bârsan. Este vorba despre o piesă despre justiție, dreptate, dar și despre asumarea vinovăției, ne-a explicat, recent, directorul teatrului, Virgil Iosif.
Felix Alexa, de la "Bulandra", la Constanța
În curând va sosi la Constanța și regizorul Felix Alexa, contractat de conducerea Teatrului de Stat Constanța pentru a monta o piesă pe un text contemporan. Ultima piesă a tânărului regizor este "Moartea unui comis-voiajor", de Arthur Miller, care se joacă de câteva săptămâni, la "Bulandra", cu casa închisă.