De la Paris, lucrările regretatului artist Ion Nicodim sunt expuse la Constanța

284
1 min citire
Astăzi, de la ora 17, la Muzeul de Artă Constanța, se deschide expoziția "Ieri, nu demult" dedicată marelui pictor Ion Nicodim (1932 - 2007). Este vorba despre o expoziție comemorativă, după cum ne-a declarat directorul instituției, dr. Doina Păuleanu, ce cuprinde lucrări aduse special din atelierul de la Paris al regretatului artistic.
Pictorul avangardist Ion Nicodim a încetat din viață, în 2007, la Paris, la vârsta de 75 de ani. Artistul, născut la Constanța, a absolvit Institutul de Arte Plastice din București, între 1965 și 1968 a avut o rezidență la Roma, iar ulterior, între 1977 și 1983, o bursă la Paris unde a și locuit în ultimii 20 de ani. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului este biserica din orașul Slobozia, pe care a pictat-o în întregime. Este cunoscut pentru expoziții și picturi legate de țăranii și pământul din România. A prezentat numeroase lucrări la expozițiile din străinătate, la Padova, Roma, Paris sau Cannes. A avut peste 20 de expoziții personale, a participat la mai mult de 50 de expoziții de grup și a realizat 15 lucrări de artă monumentală la București, Constanța, Ploiești sau Paris. S-a plasat în permanență în zona experimentului, a cercetării expresiei artistice, căutând esența lucrurilor despre care vorbea.
Vernisajul expoziției de la Constanța va fi susținut de Dan Hăulică, președinte de onoare al Asociației Internaționale a criticilor de artă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0291 secunde