Terapie prin artă şi mandala, la Constanţa

1059
Terapie prin artă şi mandala, la Constanţa - terapieprinarta2-1617984105.jpg

Articole de la același autor

O mână de artişti de la malul mării s-au gândit să introducă în comunitate terapia prin artă. În acest fel, constănţenilor li se va oferi accesul la o metodă alternativă de terapie şi de educare a oamenilor prin manifestări artistice, urmărind coeziunea şi consolidarea identităţii culturale a orașului Constanța.

Prima activitate va avea loc duminică, 18 aprilie, de la ora 18.00, la clubul „Doors”. Organizatorii spun că, în aceste vremuri tulburi, în care omenirea este pusă la grea încercare, speranţa şi solidaritatea sunt cele care unesc inimi şi sparg bariere.

„Simţim cu toţii stresul și presiunea în legătură cu viitorul, unde mai pui şi provocările vieţii de adolescent, în această perioadă ciudată. Noi, cei din echipa «Open Doors», vă invităm în atelierul nostru, să vă cunoaştem, să stăm de vorbă şi să experimentăm împreună beneficiile terapeutice ale artei, într-un mediu plăcut, prietenos şi…multicultural. Hai cu noi la socializare! Lasă-ţi sufletul să se exprime prin pictarea unei mandale personale, prin simbolistica culorilor şi a formelor geometrice! Împreună cu alţi adolescenţi ca şi tine, din comunitatea ta, vom petrece o oră, învăţând arta mandalei ! Toate materialele sunt incluse. Trebuie doar sa îţi faci apariţia”, au precizat aceştia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6209 secunde