În perioada 27-29 martie, la Iași s-a desfășurat a VII-a ediție a Concursului regional de matematică "Alexandru Miller", la care județul Constanța a fost reprezentat de un echipaj format din 11 elevi din învățământul gimnazial și liceal. Au intrat în concurs elevi ai Școlii cu clasele I-VIII Cumpăna, Școlii nr. 29 "Mihai Viteazul" Constanța, Liceului Teoretic "Ovidius" Constanța, Liceului Internațional Constanța și Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța.
Organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, Centrul de Excelență Regional pentru Tineri Capabili de Performanțe Iași, în colaborare cu Societatea de Științe Matematice - Filiala Iași, competiția l-a avut drept președinte al comisiei de evaluare a Concursului "Alexandru Miller" pe șeful Comisiei Naționale a Olimpiadei de matematică 2009.
Această competiție poate fi considerată o testare a cunoștințelor elevilor înaintea fazei naționale a Olimpiadei de matematică, care se va desfășura în județul Constanța. Peste două săptămâni, mai precis în intervalul 12-16 aprilie, la Neptun vor fi găzduiți cei mai buni 550 de elevi matematicieni ai României, însoțiți de 60 de profesori și alte 70 de cadre didactice membre ale Comisiei Centrale de evaluare. La Liceul Teoretic "Callatis" din Mangalia se vor desfășura probele, așa încât de pe-acum se fac intense pregătiri.
Felicitări!
Andrei Velicu, clasa a XI-a, Cole-giul Național "Mircea cel Bătrân", a obținut premiul I, echipajul constănțean întorcându-se acasă cu alte patru mențiuni: Aurelian Minuță, clasa a X-a, Liceul Internațional, Cătălina Durbală și Ștefania Moroianu (CNMB), Vicențiu Pitic, de la Liceul Teoretic "Ovidius", toți trei clasa a VII-a.