Tezaurul monetar al Dobrogei iese în lume

396
1

Articole de la același autor

Cercetătorii Gabriel Custurea și Gabriel Talmațchi, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, au lansat o serie de volume dedicate tezaurelor monetare din Dobrogea, cărți apărute în diferite limbi de circulație internațională, la solicitarea specialiștilor din mai multe muzee din Europa. Patrimoniul Dobrogei se află din ce în ce mai mult în atenția cercetătorilor din alte țări europene și nu numai.

Proaspăt ieșită de sub tipar, cartea "Coin Hoards of Dobrudja" va intra în colecțiile a 20 de biblioteci ale unor muzee din diferite țări. Semnat de Gabriel Custurea, Mihail Dima, Gabriel Talmațchi și Ana Maria Velter, volumul este rodul unei colaborări între muzeul constănțean și Muzeul Național de Istorie a României și face parte dintr-un amplu proiect ce va cuprinde 5 astfel de cărți dedicate tezaurelor monetare din colecții muzeale, dar și particulare.
Volumul de față cuprinde prezentarea 14 tezaure monetare, cea mai veche și originală fiind o colecție reprezentând piese premonetare din secolul al VI-lea a.Chr. Piesele au fost descoperite la Constanța, în anii ’87 - ’88, în urma unor săpături pentru construcția blocurilor aflate în zona Peninsulară a orașului, în vecinătatea Muzeului "Ion Jalea". Piesele se aflau într-un ulcior, păstrat și astăzi, în bune condiții. Obiectele premonetare sunt, de fapt, niște vârfuri de săgeți, care au circulat până pe la jumătatea sec. al V-lea a.Chr. Colecția este prezentată în expoziția permanentă a muzeului constănțean, în cadrul secției privind circulația monetară.
Totodată, "Coin Hoards of Dobrudja" mai cuprinde și ilustrarea unor tezaure de denari republicani, monede romane imperiale, greco-coloniale romane, bizantine, medievale târzii.
Seria aparițiilor editoriale dedicate tezaurelor monetare, Gabriel Talmațchi este autorul, alături de alți specialiști din Vaslui, București, Iași și Chișinău, al unui volum apărut la Iași, în care cercetătorul constănțean prezintă, în limba franceză, monede bătute la Cetatea Histria. Totodată, Gabriel Talmațchi prezintă, într-un volum editat de Societatea Regală de Numismatică Londra și Institutul de Artă din Cluj, în limba engleză, monede grecești tracice și de altă natură din Dobro-gea.

"Monetăriile din Histria, Callatis și Tomis" este, de asemenea, un proiect ambițios al cercetătorilor Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ce se va lansa în luna ianuarie 2008. Iconografie, legendă, cronologie, contramar-care sunt capitole importante ale volumului.
"Repertoriul tezaurelor dobrogene", sub semnătura cercetătorilor Gabriel Custurea și Gabriel Talmațchi, va apărea, în 2008, în limbile engleză și română.
În curând, va ieși de sub tipar și numărul 40 al "Pontica", care, la ceas aniversar, are un sumar de-a dreptul impresionant, acoperind o varietate de subiecte și domenii, în 700 de pagini.
Ni s-a mai semnalat și proiectul "Monografia Cetății de la Albești", aflată în lucru, scrisă de un colectiv de cercetători care au lucrat, de-a lungul timpului, la acest important edificiu arheologic.

Comentează știrea

OUiGxGeWeCPw
30 aprilie 2014
vBaaRuGAXqllsfv

PyWxan rduuupsizmjf, [url=http://owmzapoptvmg.com/]owmzapoptvmg[/url], [link=http://tsdhgjognrsr.com/]tsdhgjognrsr[/link], http://bmqwpyqblybq.com/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9959 secunde