"Tinerii profesori nu mai fac apostolat pentru 700 lei!"

- Unde ați debutat în această longevivă carieră?

- Jumătate din activitatea mea am petrecut-o la țară. Prima catedră am avut-o la școala din localitatea Răzoare, între Băneasa și Oltina, apoi la Biruința, lângă Topraisar. 35 de ani am fost director și inspector. În anul 2004, am ieșit la pensie, după șase ani de management la Liceul de Artă, dar mi-am continuat acti-vitatea la Liceul Internațional de Informatică.

- De ce atât de mulți ani în mediul rural, în condițiile în care actuale cadre didactice ar face orice sa scape de navetă?

- Cu sinceritate vă spun că pe vremea aceea nu te mutai când voiai tu. Abia în 1982 am ajuns la Constanța, în calitate de director al actualului Liceu de telecomunicații, fost Petrom. După care am fost mutat director la Școala nr. 8, iar de acolo am ajuns director adjunct la Liceul de Artă. Se căutau oameni care să facă treabă bună, dar și carte, în egală măsură. Asta după ce am petrecut nouă ani ca director la Cobadin, șase ani la Topraisar.

De la Liceul de Artă am fost chemat la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în calitate de inspector teritorial, și apoi din nou director la fostul liceu pentru copiii cu handicap de pe str. Nicolae Titulescu.

- Care a fost principalul "motor" al longevității dvs. în învățământul românesc, iată, timp de cinci decenii?

- Îmi plac copiii foarte mult și tocmai de aceea niciunul nu m-a auzit țipând la ore. O profesoară extraordinară de pedagogie, doamna Lucia Rivalet, ne-a învățat că în momentul în care punem mâna pe mânerul ușii de la clasă obligatoriu să lăsăm deoparte problemele personale. «Veniți numai cu gânduri frumoase!», a fost îndemnul său. Și să știți că dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot profesor m-aș face. În ciuda salariilor mici care existau și pe vremuri.

- Ați avut ocazia să asistați la întrepătrunderea a generații de copii. Ce imagine vă oferă actualii elevi?

- Cei de la ora actuală sunt mai puțin interesați să facă treabă, deși avem și un segment care își păstrează conduita morală, care învață. Din păcate, mulți sunt degringolați. Pentru că nu au modele, atât cei mici, cât și cei mari observând că se poate trăi și fără muncă. Că se poate trăi și dintr-o apariție la televizor, în care te declari divă. Eu, în glumă, le zic andivă, mai repede. Serile trecute l-am văzut pe unu Serghei care povestea că pleca cu sacul cu bani, împreună cu Nicușor Ceaușescu și Mădălin Voicu, să se distreze în discotecile din străinătate. Păi acesta nu ar trebui să apară la televizor, ci să stea în pușcărie, pentru că ăștia au mâncat din sudoarea poporului, ca să se distreze ei, și vin și o spun acum cu atâta dezinvoltură. Ce exemple au copiii de la ei? Că se poate trăi din jecmăneală, din furtișag? Dacă înainte vorbeam de grupuri restrânse, acum unde întorci capul vezi vile, mașini de lux. Eu le și spun copiilor că niciodată nu am pus note după vila părinților sau Mercedesul cu care vin la școală.

- Dar mai putem vorbi astăzi despre dascălul de la catedră?

- Nu, pentru că dascălul nu mai poate fi sigur pe postul lui, chiar dacă are examene date și grade, și concursuri. Se stă mereu cu frica de a nu mai fi declarat bun. Acum nici cei care termină facultatea nu se omoară prea mult, nu-i in-teresează și pentru că societatea nu oferă nimic. Eu am dormit pe pat de paie, cu scânduri de lemn, la Canlia, dar pentru că țăranul mă ajuta. Acum, se duce o domnișoară la 100 de km de Constanța, iar țăranul o primește doar cu mâncarea ei, cu lemnele ei. Nu i se mai oferă cadrului didactic condiții să stea la țară.

Pe de altă parte, pe vremuri exista un echilibru între salariile și din alte ramuri, acum salariații din învăță-mânt sunt printre cel mai prost plătiți. Nu-i mai poți cere unui tânăr să facă apostolat pentru 700 lei. Lumea privește educația prin interesul material imediat. Și nu știu cum se face că de atâția ani economia noastră nu-i mai oferă educației bani.

Totuși, am observat altceva. Copiii noștri care pleacă să studieze în străinătate fac față cu ușurință acestei treceri, ca dovadă că învățământul românesc este la nivel ridicat.