Titularizare 2021. Candidații se tem că nu vor avea suficient timp, din cauza introducerii de subiecte suplimentare

11891
Titularizare 2021. Candidații se tem că nu vor avea suficient timp, din cauza introducerii de subiecte suplimentare - fondtitularizare-1626715384.jpg
În timp ce sute de cadre didactice constănțene așteaptă rezultatele probei scrise a Definitivatului, care vor fi afișate miercuri, 21 iulie, alți peste 1.100 de profesori se pregătesc pentru proba de foc a concursului de Titularizare, programată tot miercuri, în cinci centre de concurs stabilite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța.



Cei 1.143 de candidați constănțeni înscriși la această probă urmează să ia loc în băncile Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Decebal”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu”.

Merită menționat faptul că anul trecut, în condiții și mai drastice, impuse de pandemie, șase candidați au obținut nota 10, iar profesorii din județul Constanța s-au remarcat național prin rezultatele bune obținute la această probă: din cei 801 de candidați constănțeni prezenți, doar 78 au înregistrat note sub 5; 498 de candidați au obținut note între 7 și 9,99; 504 candidați au obținut note peste 7 (șapte), județul Constanța (64,9%) reușind să se situeze pe locul III la nivel național, după Cluj (70,9%), și Dolj (65,9).

Reamintim că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Este unul dintre concursurile cu cei mai mulți candidați pe post, cu sute de participanți la ședințele publice de repartizare.

În urmă cu câteva luni, afirmația ministrului Educației cum că ar trebui să se renunțe la titularizarea pe perioadă nedeterminată a stârnit revolta profesorilor care au trecut prin acest examen greu: „Este într-adevăr un principiu care ar putea face învățământul românesc mai adaptat la dinamica societății”, afirma Sorin Cîmpeanu, în intenția de a reduce discrepanțele dintre învățământul în mediul rural și cel urban. Dar în același timp ar dezavantaja profesorii care s-au declarat, mai în glumă, mai în serios, asimilați cu... zilierii.

„Cât de repede să-ți meargă mâna ca să poți scrie în timp util la tot?”

Aceasta în timp ce profesorii care urmează să susțină proba scrisă sunt speriați de faptul că în modelul propus de Ministerul Educației au fost introduse subiecte suplimentare, ceea ce îi face să se teamă că cele patru ore alocate probei nu vor fi de ajuns.

Iată câteva dintre comentariile profesorilor de pe pagina de socializare dedicată concursului:

„Îmi pare foarte rău, dar realizez că noi nu însemnăm nimic pentru ei. Ceea ce fac o văd ca pe o bătaie de joc la adresa noastră. Mie-mi par subiectele destul de greu de abordat, plus timpul relativ scurt. Cât de repede să-ți meargă mâna ca să poți scrie în timp util la tot, plus că ai nevoie de timp pentru gândire înainte să scrii? Pe de altă parte, aceste subiecte sunt mai grele decât cele pentru profesori română/matematică/ engleză. Undeva, ca societate ne blocăm”.

„Eu cred că nu e timp fizic să scrii tot de vreme ce s-au adăugat subiecte, dar timpul e același. O fi timpul relativ conform teoriei lui Einstein, dar asta numai ca percepție intrinsecă raportată la starea de spirit, nu la măsurarea efectivă a lui. Oricât ai învăța, 4 ore tot 240 de minute au”.

„Nu știu de cât timp sunteți în sistem, dar eu am căutat subiectele din 2003-2004, și am rămas surprinsă să văd cât și ce se cerea atunci și ce a ajuns să se ceară acum”.

„La științe avem numai probleme. Noi nu ne mai plângem că ar trebui să învățăm toate problemele pe dinafară, ceea ce este imposibil, ăsta fiind și motivul pentru care se iau note atât de mici la noi. Mergem la noroc, adică ne rugăm să ne vină idei pentru rezolvarea tuturor problemelor date și nu sunt probleme din manual, îți dai seama că sunt de olimpiadă sau admitere la Medicină. Asta e viața”.

„Eu am fost la română anii trecuți și am căutat din curiozitate subiectul de la învățători de anul trecut și așa am ajuns la subiectul postării. E cam descurajator ce se întâmplă și îngrijorător că nu s-au făcut sesizări în acest sens. Practic, trebuie să fii as pentru a rezolva 2 subiecte în plus și să te încadrezi în aceeași temporalitate...”.

„Ce nu înțeleg eu, cu cei 19 ani de școlarizare pe care-i am, e faptul că nu văd rostul evaluării unor cunoștințe pe care noi, ca învățători, nu le vom preda NICIODATĂ. De ce să stea în competența mea să învăț noțiuni pe care nu le voi aplica la clasele CP - a IV-a?

- axioma lui Peano

- radicali

- numere iraționale

- teorema lui Pitagora

Astfel de noțiuni nu apar în programele pentru învățământul primar, cum, de altfel, nu apare nici „Iona”... ILOGIC, IRAȚIONAL”.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 27 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 3 august 2021.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4557 secunde