Toleranța, semn al inteligenței

1493

Articole de la același autor

Grupul Școlar "Gheorghe Duca" Constanța organizează, astăzi, activitatea "Toleranța, semn al inteligenței", ce se înscrie în seria manifestărilor destinate educației pentru toleranță, desfășurate cu ocazia Zilei Internaționale a Toleranței. "Cu toate că trăim într-o vreme marcată de amplificarea migrațiilor și deplasărilor populației, stare de fapt ce poate conduce la creșterea intoleranței, această activitate promovează principiile toleranței și combate atitudinea discriminantă atât în școală, cât și în afara acesteia", declară Veronica Atanasiu, director Grup Școlar "Gheorghe Duca".
Scopul declarat al activității îl constituie conștientizarea necesității unei mentalități tolerante în relațiile interumane, obiectivele principale fiind promovarea principiilor toleranței și combaterea atitudinilor discriminante în rândul elevilor.
Cursanții claselor a IX-a - a XII-a liceu și a IX-a - a XIII-a SAM, coordonați de prof. Claudia Dumitrache, vor susține activități intitulate "Cum văd eu toleranța" sau "Toleranța în imagini", "Eu ce fac?" (teatru de improvizație), "Portretul toleranței" (expoziție tematică), "Sunt tolerant?" (sondaj de opinie).
Printre invitații acestei acțiuni se numără reprezentanți ai ISJ Constanța, ai Colegiului Tehnic "Pontica" Constanța, ai Secției nr. 4 de Poliție Constanța, precum și un reprezentant al etniei romă, în persoana lui Călin Ghiocel.

Concurs pentru învățăcei
Generat de aceeași idee, și anume cea a toleranței, elevii claselor primare din cadrul Colegiului național de arte "Regina Maria", sub îndrumarea învățătoarei Ioana Monica Șerban, vor organiza un concurs interclase de sloganuri și afișe. Elevii vor organiza o expoziție de lucrări, fiind admise toate tehnicile de desen, organizatorii oferind diplome ca recompensă pentru cele mai reușite lucrări.

Nu-i judeca până nu-i cunoști
Sala mare a Palatului Copiilor a găzduit, ieri, plenul Consiliului Județean al Elevilor, ocazionat de pregătirea evenimentului ce astăzi poartă titlul Ziua Tineretului. S-au alăturat acțiunii reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, precum și ai Autorității Naționale pentru Tineret, întrucât acțiunile programate vor fi legate și de Ziua Antitutun, dar și Ziua internațională a toleranței.
Tinerii constănțeni sunt așteptați astă-seară în Clubul "Lite", din Mamaia.
De asemenea, cu aceeași ocazie, a fost supus dezbaterii proiectul ce are în atenție minoritățile. "Ni s-a reproșat permanent că nu venim cu inițiative concrete. Iată că acum propunem autorităților o campanie prin școli, al cărei subiect vor fi elevii de etnie romă. Ne dorim să pătrundem în familiile lor și, de asemenea, să-i convingem, printr-un curs de integrare, că au tendința falsă de a se marginaliza", a declarat Cristina Groze, președintele CJE. La această inițiativă, prefectul Dănuț Culețu și-a arătat disponibilitatea de a sprijini acțiunile elevilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0354 secunde