A fost consultat abia după ce a apelat la conducerea Spitalului Județean

336
2 min citire
Un constănțean de 74 de ani, care a ajuns în Policlinica Spitalului Județean, a beneficiat de consultație abia după ce a apelat la conducerea unității sanitare. Pacientul, Constantin Iovcea, este foarte nemulțumit că medicii din Policlinică nu stau la cabinete pe toată perioada programului și că primesc pacienții la consult pe criterii preferențiale.
"Acum mai bine de două luni, mi-a explodat un sifon în mână și am avut degetul rupt. Am mers imediat la Urgență, iar medicul de acolo mi l-a pus în ghips. Mi-a spus să revin peste o săptămână. Am mers la Policlinică, unde am dat de același medic. I-am spus că am venit pentru consultație și mi-a zis că nu stă de vorbă cu mine, că e în timpul liber! Ce m-a supărat foarte tare a fost că, după aceea, a intrat în salon și a consultat vreo patru persoane", ne-a povestit Constantin Iovcea.
Bărbatul a fost extrem de indignat de cele întâmplate, așa că a mers la directorul medical al unității sanitare, dr. Bogdan Câmpineanu. "Domnu’ doctor s-a purtat frumos cu mine, a chemat o asistentă, care m-a dus la chirurgie, unde mi-au dat ghipsul jos", ne-a mai declarat pacientul.
El este foarte nemulțumit de modul în care sunt tratați pacienții în Policlinica Spitalului Județean. "În primul rând, medicii nu vin la program! Nici programe nu aveau pe uși. După ce am mers eu la director am văzut că au pus. Nu se poate așa ceva! Vin oameni din tot județul în Policlinica asta, iar medicii ar trebui să stea la program!", ne-a mai spus pacientul.
Bărbatul a mai fost nemulțumit și pentru că, deși era al doilea pacient care venise, de la fișier îi fusese înmânat bonul cu numărul patru. Pentru că a știut cum să-și facă dreptate a primit, în final, bonul cu numărul doi.
Pacientul nu a făcut o reclamație scrisă, dar a mers și la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pentru a aduce la cunoștința conducerii cele întâmplate: "Nu e normal să se întâmple așa! Un singur om a rezolvat printr-un demers direct ce ar trebui să rezolve cei cu funcții de răspundere, dacă ar monitoriza ce se întâmplă în policlinică, pentru că acolo lucrurile sunt mai ieșite de sub control. Dacă nu este un om care să urmărească în fiecare zi ce fac fiecare în cabinete, ei ori nu se prezintă la muncă, ori nu-și fac datoria profesional vorbind, primesc oameni peste rând…", a declarat dr. Liviu Mocanu, președintele CJAS.
Problema nu este nouă. Pacienții s-au săturat de haosul din policlinicile de stat, dar puțin sunt cei care încearcă să-și facă dreptate. Lipsa medicilor de la program sau atitudinea necorespunzătoare față de pacienți sunt două dintre cele mai importante probleme reclamate de pacienți.
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate nu are cum să acționeze în astfel de cazuri, pentru că nu are contract direct cu medicii, ci cu unitatea medicală. Drept pentru care, conducerea spitalului este cea care poate lua măsuri în astfel de cazuri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde