Trei directori constănțeni, premiați de ministrul Educației

398

Articole de la același autor

Ministrul educației, Cristian Adomniței, i-a premiat ieri, în cadrul Galei Directorilor 2007, pe cei mai buni directori de unități școlare din țară, fiecare dintre aceștia primind 10 mii de lei pentru școala pe care o conduce. Pe lângă bani, fiecare director a primi și o diplomă de merit pentru activitatea de management. Ministrul Cristian Adomniței a înmânat distincțiile pentru 149 de directori, mai exact câte trei directori de unități școlare din fiecare județ și municipiul București, zece directori de palate și cluburi ale copiilor din toată țara, zece directori de cluburi sportive școlare și de licee cu program sportiv din toată țara. Și din județul Constanța au fost premiați trei directori. În urma unui concurs de dosare, Georgeta Ioniță - Școala nr. 43 "Ferdinand", Nicoleta Heroiu - Colegiul de Arte "Regina Maria" și Cristina Anghel - Liceul teoretic "Ovidius", au obținut cele mai mari punctaje și au fost desemnate câștigătoare. Dosarele au fost întocmite pe baza unor fișe standard date de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), ce conțineau grile încrucișate de evaluare. Gala Directorilor se află la a doua ediție și este o inițiativă a Ministerului Educației. La ediția din 2006 au fost premiați peste 200 de directori, pentru modul în care au administrat fondurile primite, pentru performanța în activitatea didactică, pentru promovabilitatea elevilor, pentru activitățile extrașcolare și pentru numărul gradațiilor de merit. Iar astăzi, la Palatul Copiilor din Constanța, se vor decerna diplomele "Gheorghe Lazăr" pentru cadrele didactice cu rezultate excelente în activitatea didactică, științifică și educativă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.2216 secunde