Concediu fără plată petrecut la serviciu

Trei profesori ai Școlii nr. 36 evită recuperările din ianuarie

1621
Trei profesori ai Școlii nr. 36 evită recuperările din ianuarie - 5dfbea75de6b4d2cd19361a4b9bb0990.jpg
Profesorii se află, în această perioadă, în concediu fără plată, conform unei decizii a Ministerului Educației și Cercetării de a-i trimite pe dascăli în vacanță forțată pe 30 noiembrie și în intervalul 14-18 decembrie.
Unele școli constănțene nu vor să piardă, însă, o săptămână, folosind-o în interesul elevilor. Este cazul Școlii nr. 36 "Dimitrie Știubei" din Constanța, unde, de luni până astăzi, se fac ore cu trei clase din ciclul primar, elevii fiind scutiți, astfel, să recupereze materia în luna ianuarie a anului viitor.
Directorul Școlii nr. 36, prof. Gabriel Stratenie, ne-a spus că decizia de a face ore în timpul concediului fără plată aparține profesorilor în acord cu părinții. De asemenea, prof. Stratenie ne-a făcut cunoștință cu cei trei dascăli care fac ore, în această săptămână, cu cele trei clase de elevi din ciclul primar. Este vorba despre înv. Loldia Voitinovici, care ne-a spus că dorește ca elevii să nu piardă din materie, mai ales că programa școlară pentru clasa I presupune predarea a câte două litere în cadrul unui curs. O comasare a cursurilor ar însemna, deci, ca cei mici să învețe câte patru litere într-o oră, ceea ce ar produce confuzie în rândul copiilor. La ore nu au asistat doar elevii, ci și părinții lor, un obicei care se practică la clasa I A atunci când este abordat un subiect nou sau noțiuni mai dificile. "Nu venim pentru bani în această săptămână la școală, dar îi atenționam pe cei de sus, care iau decizii, că și-au uitat dascălii", ne-a spus înv. Voitinovici. "Venim la școală în favoarea elevilor, și pentru că încă avem o conștiință de dascăl", a afirmat prof. Stratenie.
Institutoarea Gabriela Ioniță este un alt dascăl care a optat să-și țină cursurile în perioada concediului fără plată, pentru a evita recuperările din luna ianuarie a anului viitor. Predă Limba Română și Matematica elevilor de clasa a II-a, care, la rândul lor, au venit la școală în această perioadă în urma deciziei părinților.
Cea de-a treia clasă care face ore în perioada 14-18 ianuarie este coordonată de institutor Sorana Stoicescu Gheorghe, care predă la clasa a IV-a. Printre subiectele pe care le-a abordat la clasă, în această săptămână, se numără "Dumbrava minunată", la Română, și Metode de rezolvare a problemelor la Matematică. Elevii au fost motivați, și în acest caz, să vină la ore în perioada 14-18 decembrie, pentru ca luna ianuarie să-și urmeze cursul normal în privința cursurilor.
Directorul Stratenie ne-a spus că fiecare catedră din cadrul școlii a realizat câte o planificare de recuperare pentru anul 2010, din cele 15 clase care își desfășoară activitatea la Școala nr. 36 doar trei optând pentru ore în timpul concediului fără plată. "Cei care fac acum ore vor recupera în ianuarie mai puțin, eventual vor fixa doar cunoștințele pe care le-au asimilat în această perioadă", a precizat prof. Stratenie, care, la rândul lui, a găsit o întrebuințare practică acestor zile libere. Astfel, alături de elevii din clasa a VII-a B, prof. Stratenie a recondiționat materialele didactice ale școlii.
Elevii se vor întoarce la școală pe 4 ianuarie 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 17 Decembrie 2009
Stire din Cultură-Educație : LECȚIILE PROFESORULUI
Pagina a fost generata in 1.8275 secunde