Trofeul Festivalului de Teatru "Aplauze" ajunge la "Catharsis"

1604
Trofeul Festivalului de Teatru
Aplauzele zecilor de elevi reuniți pentru a-și ridica premiile sau pentru a-și felicita colegii au vibrat, ieri, în sala "Coriolan" a Colegiului Național Mircea cel Bătrân (CNMB), unde a avut loc gala laureaților Festivalului Național de Teatru pentru Elevi "Aplauze".
Trofeul a fost acordat trupei bucureștene "Catharsis", în timp ce locul I i-a revenit trupei "Echo" din Botoșani, premiul II - trupei "Amprente" din Brașov, și premiul III - trupei "Noi" a Colegiului Național "Mircea cel Bătrân".
În aceeași secțiune, 15-18 ani, au mai fost acordate premiul special al juriului lui Gabriel Păun, din trupa "Dor fără sațiu" București, premiul pentru rol secundar masculin lui Andrei Radu, membru al trupei "Okaua" București, premiul pentru rol secundar feminin Alinei Badea, din trupa "Catharsis" și premiul pentru costume trupei "Okaua". De asemenea, premiul pentru rol principal masculin i-a revenit lui Răzvan Amitroaei, din trupa "Echo" Botoșani, premiul pentru rol principal feminin Roxanei Savastru, din trupa "O2", București, iar premiul pentru originalitate a fost obținut de trupa "Okaua".
Și cei mici au fost răsplătiți pentru talentul și eforturile lor, la secțiunea 7-15 ani, premiul I fiind obținut de trupa Școlii nr. 30 "Gheorghe Țițeica". Totodată, premiul II a revenit trupei "Masca" a Școlii nr. 1 din Valul lui Traian iar premiul III a fost obținut de două trupe - "Prâslea", a Școlii "Petre Ispirescu" și "Iulia Hașdeu" a Școlii nr. 12 "Bogdan Petriceicu Hașdeu". Au mai fost acordate și premiul juriului, obținut de trupa "Magic" a Liceului Teoretic "Lucian Blaga", și premiul pentru originalitate, adjudecat de trupa "Carpe Diem" a Școlii "Tudor Arghezi" Năvodari. Juriul a mai acordat și un premiul special trupei "Boboceii" a Școlii "Gheorghe Țițeica", dar și un premiu special pentru tradiție trupei "Dor fără sațiu", București.
Festivalul "Aplauze" a cuprins și un atelier de improvizație pe tema "Educație pentru sănătate", premiile din cadrul acestei secțiuni fiind acordate de Fundația "Baylor". Astfel, premiul I a fost obținut de trupa "Noi" a CNMB, premiul II i-a revenit trupei "Amprente" din Brașov, în timp ce premiul III a ajuns la trupa "Echo" din Botoșani.
Juriul festivalului a fost compus din Anaid Tavitian, Clara Ghiuvelechian, Ludmila Martanovschi, Liviu Manolache și Marian Adochiței.
În ciuda unor scăpări organizatorice (decalări de program, probleme tehnice, sala neîncăpătoare pentru atât de mulți elevi), potențialii actori în devenire nu și-au refulat emoțiile, lăsându-le să izbucnească molipsitor.
Festivalul Național de Teatru pentru Elevi "Aplauze" a fost organizat de Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", aflându-se la cea de-a doua ediție.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6717 secunde