Turneul ”Clear Minds”, dedicat adolescenților, ajunge la Constanța

141
< 1 min citire
Turneul ”Clear Minds”, dedicat adolescenților, ajunge la Constanța - spectacol-city-park-1758558979.jpg
Asociația Culturală pentru Educație prin Artă va organiza, în perioada 23 septembrie- 20 octombrie 2025, turneul Clear Minds, un proiect artistic itinerant ce abordează tema consumului de substanțe și vulnerabilitatea adolescenților, prin spectacole de teatru susținute în centre comerciale din București, Constanța, Galați, Piatra Neamț, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timișoara. Turneul este susținut de către Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și de către Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor.
Piesa de teatru „Vape Me In”, în regia Oanei Răsuceanu, cu Ioana Alexuc, Lavinia Pele și Vlad Crudu în distribuție, este actuală, realistă, jucată de actori foarte tineri, iar dezbaterile de după reprezentații pot avea un impact pozitiv puternic asupra spectatorilor elevi, părinți și profesori.
În Constanța, piesa de teatru, de fapt un spectacol despre presiunea socială și alegerile riscante ale adolescenților, va fi vizionată de peste 100 de elevi în data de 24 septembrie 2025, de la ora 11, la City Park Mall. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.04 secunde