Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională
Constanţa inaugurează marți, 24 octombrie 2023, ora 11.30, Cabinetul de
Consiliere și Orientare Școlară și Profesională, la sediul instituției, investiție finalizată cu
sprijinul sponsorilor Ameropa Grains și Campaniei Music for Autism!
În acest cabinet va avea loc evaluarea elevilor, în
vederea cunoașterii/autocunoașterii și a fundamentării temeinice a demersurilor
de consiliere psihopedagogică a acestora, cu scopul alegerii reale, autentice și
asumate, a propriului traseu educațional și al orientării carierei. Aceste
demersuri permit și îndrumarea părinților elevilor, în sensul susținerii
propriilor copii într-o mai mare măsură, în direcția potrivită.
„Ne adresăm elevilor de nivel gimnazial, liceal și
profesional, atât din mediul urban, cât și din mediul rural, din județul
Constanța. Testele și Platformele achiziționate acoperă o arie largă de
obiective în domeniul autocunoașterii, al personalității, aptitudinilor, al
intereselor vocaționale, strategiilor de învățare, al motivației.
Consilierea şi orientarea carierei reprezintă un proces
complex de pregătire şi îndrumare a elevilor spre anumite forme de activitate
academică și studii, care să le permită apoi alegerea unor domenii profesionale
şi ocupaţii distincte, în concordanță cu aptitudinile și interesele lor.
Această pregătire a elevilor este personalizată și nu înseamnă grăbirea luării
unei decizii.
Consilierea privind cariera se axează pe fiecare
persoană, sprijinind-o și asistând-o, astfel încât să se cunoască în mod
realist, să cunoască lumea profesiilor și a ocupațiilor, cât si dinamica lor,
să fie capabilă să ia decizii, să-și schimbe domeniul profesional, dacă cerințele
sociale și aspirațiile personale o impun, să obțină satisfacție în muncă si în
activitățile sociale si să aibă sentimentul autoîmplinirii”, au transmis
reprezentanții CJRAE.