Universitatea „Ovidius” are propria trupă de teatru francofon

90582
1
Universitatea „Ovidius” are propria trupă de teatru francofon - xtrupa-1670413584.jpg

Articole de la același autor

De curând, în cadrul Facultăţii de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), a fost înființată trupa de teatru universitar francofon, „Les Métamorphoses d’Ovidius”. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, manifestările teatrale sunt destinate tuturor tinerilor francofoni din UOC și se desfășoară în fiecare vineri, între orele 9:00 - 11:00, la Lectoratul Francez din Campusul universitar, corp A (sala 128). Activitățile desfășurate vizează dezvoltarea spontaneității și creativității studenților prin exprimarea orală în limba franceză, dar și încurajarea spiritului de lucru în echipă prin formarea deprinderilor de ascultare a partenerului de joc, de respectare a diferențelor și a disciplinei de lucru.

„Concepută ca o modalitate privilegiată de optimizare a învățării limbii franceze prin tehnici ludice, trupa de teatru le permite tinerilor actori să se confrunte atât cu ei înșiși, cu propriile lor emoții și trăiri, cât și cu alți tineri actori amatori, prin inserția în rețele naționale și internaționale de teatru universitar francofon”, precizează prof. univ. dr. habil. Monica Vlad. Precizăm că trupa de teatru „Les Métamorphoses d’Ovidius” a luat fiinţă în parteneriat cu Centrul de cercetare și creație artistică „Interart” al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD) din Cluj Napoca și cu Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) și este coordonată de prof. univ. dr. Anca-Daniela Mihuț (ANMGD), drd. Alina Grigore și Marylis Lafitte, stagiară franceză.

Comentează știrea

Semantica Imbirligata
8 decembrie 2022
"Trupă de teatru universitar francofon înființată la Universitatea Ovidius din Constanța"

Aici e la incepatori, cind ajung la costume atunci sa vedem la JamesCelJune.

Pagina a fost generata in 1.6799 secunde