Universitățile care nu respectă normele de etică riscă să piardă acreditările și dreptul de a susține teze de abilitare

511
Universitățile care nu respectă normele de etică riscă să piardă acreditările și dreptul de a susține teze de abilitare - aula-1706287436.jpg

Articole de la același autor

Universităţile în cadrul cărora nu sunt respectate normele de etică şi deontologie la obţinerea documentelor şi titlurilor universitare pot fi sancţionate - de la avertisment public, până la retragerea unor acreditări sau chiar suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza susţineri de teze de abilitare pe o perioadă de la 1 la 3 ani.


Un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei prevede "sesizarea comisiei de etică universitară în vederea analizării modului în care şi-au îndeplinit obligaţiile legale angajaţii instituţiei de învăţământ, inclusiv referenţi sau conducători de doctorat care au coordonat elaborarea de teze de doctorat dovedite a fi plagiate".


Un proiect pus în dezbatere publică vineri de Ministerul Educaţiei, document care are rolul de a stabili un set de norme de etică şi deontologie care să fie aplicat unitar la nivel universitar, prevede sancţiuni atât pentru universităţi, cât şi pentru cadrele universitare care coordonează teze de doctorat dovedite a fi plagiate.


"Pentru nerespectarea normelor de etică şi deontologie în obţinerea documentelor şi titlurilor universitare, Ministerul Educaţiei, pe baza unui raport întocmit de CNATDCU, poate lua următoarele măsuri: atenţionarea publică a instituţiei de învăţământ superior cu privire la aspectele constatate; sesizarea instanţei competente în vederea anulării rezultatelor concursului, respectiv a anulării atestatului de abilitare; sesizarea comisiei de etică universitară în vederea analizării modului în care şi-au îndeplinit obligaţiile legale angajaţii instituţiei de învăţământ, inclusiv referenţi sau conducători de doctorat care au coordonat elaborarea de teze de doctorat dovedite a fi plagiate, personalul implicat în organizarea concursurilor din instituţia de învăţământ superior sau a procedurii de acordare a atestatului de abilitare", prevede unul dintre articolele proiectului de act normativ supus dezbaterii.


Documentul stabileşte şi alte sancţiuni pentru universităţile în care sunt atestate titluri ştiinţifice obţinute cu încălcarea normelor de deontologie. Printre acestea se numără: suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza susţineri de teze de abilitare pe o perioadă de la unu la 3 ani; suspendarea dreptului instituţiei de învăţământ superior de a organiza concursuri pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar pe o perioadă de la unu la 3 ani; retragerea acreditării domeniului din cadrul IOSUD (Instituţii organizatoare de studii de doctorat), ceea ce implică retragerea dreptului IOSUD de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi în domeniul respectiv; retragerea autorizaţiei de funcţionare provizorie a instituţiei de învăţământ superior. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1469 secunde