În sfârșit s-au decis

Vacanța de iarnă începe mai devreme, pe 12 decembrie

1289
Vacanța de iarnă începe mai devreme, pe 12 decembrie - db925518016c57f53fedfb1edb0f045b.jpg

Articole de la același autor

Vineri, 20 noiembrie, până târziu, pe site-ul Inspectoratului Școlar au curs informările din partea unităților școlare ale județului Constanța cu privire la programarea celor șapte zile de concediu fără plată, acea contribuție cu cei 15,5% a cadrelor didactice la "refacerea bugetului României".
S-a produs o maximă degringoladă, întrucât comisia paritară sindicat-inspectorat nu căzuse la pace. Sindicatul propusese efectuarea a patru zile în luna noiembrie și a altor trei în decembrie, iar reprezentanții ISJ susțineau varianta propusă de Ministerul Educației: efectuarea tuturor celor șapte zile în timpul vacanței de iarnă.
Comentariile intervenite din partea părinților, dar și a cadrelor didactice erau sustenabile de ambele părți. Pe de o parte, părinții consideră că profesorii și așa beneficiază de cele mai multe zile libere PLĂTITE, ținând cont de vacanțele ce însumează aproape patru luni, ca acum să mai afecteze și programa școlară prin concedii fără plată. De partea cealaltă, cadrele didactice se simțeau profund jignite de impunerea efectuării acestor zile fără plată într-o perioadă în care și așa sunt… liberi.
Dar iată că Ministerul a revenit asupra deciziei inițiale și vineri, 20 noiembrie, la orele după-amiezii, a dat un comunicat prin care a transmis inspectoratelor școlare județene (ISJ) o notă în care se afirmă: "urmare a consultărilor formale și informale avute în ultima perioadă cu unii membri de sindicat, cadre didactice, părinți și autorități locale, trebuie respectate următoarele prevederi: 1. Acordarea de zile libere fără plată în data de 30 noiembrie 2009, precum și în intervalul 14-18 decembrie 2009, în vederea diminuării cheltuielilor de personal prevăzute pentru lunile noiembrie și decembrie 2009. 2. Inspectoratele școlare județene au obligația de a informa conducerile unităților de învățământ în legătură cu decizia ministerului și de o a pune în aplicare. De asemenea, ISJ-urile trebuie să se asigure că în fiecare unitate de învățământ există un program pentru recuperarea materiei aferente zilelor în care nu se susțin cursuri".
Important este ca toate unitățile școlare să ia act de această decizie ministerială în timp util și să se termine odată cu toată nebunia creată de "petrecerea" acestor șapte zile fără plată, devenite între timp șase!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9906 secunde