Vacanța de iarnă, mai lungă cu 10 zile

1811
Vacanța de iarnă, mai lungă cu 10 zile - 6fce0ce6c284cdd08d37838ddc57759c.jpg
O propunere venită din partea Comisiei de educație a Camerei Deputaților se află zilele acestea în dezbatere. Este vorba de mărirea de la două săptămâni, cât este în prezent, la o lună a vacanței de iarnă, din anul școlar 2011-2012. Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a precizat că printre argumentele privind avantajele lungirii vacanței de iarnă se numără confortul elevilor de a merge la școală mai multe zile în septembrie decât în ianuarie, când este frig și zăpadă, dar și faptul că prin această măsură, costurile primăriilor cu încălzirea școlilor ar scădea semnificativ. El sugerează că școala ar putea începe de la 1 septembrie, și nu de la jumătatea acestei luni, așa cum este tradiția în România. "În consecință, pentru anul școlar 2010-2011, nu voi modifica structura anului școlar pentru că acest lucru ar duce la perturbări de calendar. În schimb, s-au adus argumente, deopotrivă din zona arcului guvernamental, din zona sindicatelor și din zona Opoziției, în favoarea scurtării vacanței de vară și lungirii vacanței de iarnă", a declarat Funeriu. Opiniile profesorilor sunt împărțite. Cadrele didactice implicate în procesul de învățământ preprimar sunt de acord cu prelungirea vacanței de iarnă întrucât cei mici se îmbolnăvesc foarte des în această perioadă. În schimb, profesorii din școli și licee se gândesc că o prelungire a perioadei de repaus ar putea avea efecte negative asupra procesului educațional. Părere împărtășită și de părinți, prin vocea președintelui Consiliului Județean al Asociațiilor de Părinți, Adrian Topor. "În urmă cu o săptămână, Federația a propus mărirea vacanței de iarnă, dar nu într-o măsură exagerată. Trei săptămâni considerăm că ar fi fost suficiente, deoarece se știe că o perioadă mai lungă de vacanță solicită și o acomodare îndelungată. Și să nu uităm că după vacanța de iarnă sunt programate evaluările naționale, iar copiii cu certitudine nu vor mai avea același randament. Suntem de acord că astfel se face o economie la întreținerea școlilor. Totodată, susținem ca și vacanța intersemestrială din perioada sărbătorilor de Paști să fie modificată, întrucât sunt foarte mulți elevi care participă la olimpiade și în forma actuală pentru ei nu mai există pauză". În final, același interlocutor a ținut să precizeze că nu consideră prioritară această chestiune a vacanțelor, care poate fi dezbătută și în vară, în timp ce Legea educației interesează mult mai mult.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1855 secunde