Grafferii constănțeni se "iscălesc" pe unde apucă

Vandali sau artiști ai străzii?

451

Graffiti-urile sunt peste tot. Pe monumente, pe clădiri ale firmelor constănțene, chiar și pe coșurile de gunoi. Desene prost executate strică fațadele clădirilor din oraș și chiar a monumentelor. Este firesc să ne întrebăm: mai poate fi graffiti-ul considerat o artă atunci când este afișat peste tot, la întâmplare și, în multe cazuri, fără nicio semnificație?

În parcul de lângă Primăria Constanța, printre ruine vechi de mii de ani, au apărut graffiti-uri și tag-uri (adică "semnături" ale artiștilor stradali, folosind un alfabet special, cuvintele fiind neinteligibile pentru un spectator neavizat).
De obicei, "artiștii" aleg clădiri părăsite sau mai retrase, pe care le împodobesc cu graffiti-uri, cum se întâmplă și în zona peninsulară, unde această manifestare artistică este mai frecvent întâlnită decât în alte zone ale orașului.
Pe strada Sulmona, în zona Cercului Militar, există două clădiri în ruine pe care grafferii din oraș s-au desfășurat în voie. Cu toate că una dintre cele două este un obiectiv asigurat de o firmă de pază și protecție, acest lucru nu reprezintă un impediment pentru nimeni.
"Dacă ar fi legal, nu ar mai fi așa interesant. Nici nu ne dorim neapărat să devină legal. Noi vrem doar să exprimăm niște lucruri, nu să schimbăm viața cuiva", a afirmat Ionuț, unul dintre "artiștii" străzilor din Constanța. Asemenea priete-nilor săi, s-a apucat de graffiti din joacă, dar acum vede în graffiti o provocare personală. "Da, mi-am mai luat amenzi. Le plătim la comun de obicei. Chiar dacă știu că ar fi posibil să mă prindă cineva, asta nu mă oprește să fac tot ce vreau eu", a adăugat Ionuț.
Majoritatea grafferilor știe că sunt considerați vandali și asta îi face să își dorească și mai mult să reușească să facă un graffiti acolo unde nimeni nu a mai făcut înainte.

Artă sau doar vandalism?
Potrivit H.C.L.M. 10/2009, murdărirea sub orice formă a elementelor domeniului public, fie că este vorba despre pereții clădirilor sau de indicatoare stradale, este considerată contravenție și se pedepsește ca atare, contravenientul fiind pasibil de amenzi cuprinse între 400 și 1.000 de lei.
În Constanța, fenomenul nu a ajuns la cote alarmante, însă amenzi se acordă în continuare.
"Recent, am acordat doar două amenzi, amândouă cu sancțiune, iar în unul dintre cazuri s-a procedat și la confiscarea spray-urilor folosite. Noi folosim depistarea directă, pentru că reclamațiile nu pot fi folosite în instanță ca probe. Dacă cineva ne aduce la cunoștință, ne deplasăm la fața locului și aplicăm sancțiunea direct", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Bratu, director executiv adjunct în cadrul Poliției Locale Constanța.
Deocamdată, fenomenul graffiti nu este considerat unul de anvergură la Constanța, mai ales de când pe bulevardul Soveja s-a amenajat un loc unde tinerii își pot exprima creativitatea în limite legale.
În momentul de față, este în discuție modificarea HCLM nr. 10/2009, urmărindu-se ajustarea cuantumului potrivit pentru amenzile acordate în caz de vandalism, iar până atunci, contravenienții sunt "iertați" prin aplicarea pedepsei celei mai blânde.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 30 Martie 2012
Stire din Cultură-Educație : Doliu la Teatrul "Oleg Danovski"
Pagina a fost generata in 1.664 secunde