Vânt bun din pupa pentru Festivalul "Mamaia Copiilor" 2013!

277
Vânt bun din pupa pentru Festivalul

Articole de la același autor

Astă-seară, de la ora 19,10, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța debutează ediția a XIII-a a Festivalului Național de Creație și Interpretare "Mamaia Copiilor", eveniment de tradiție la malul mării, al cărui director este Liviu Manolache.

Prezentatorii evenimentului sunt Iasmina Saraj și Adina Chiș, ambele câștigătoare ale mai multor concursuri de interpretare, printre care se numără și câteva ediții ale Festivalului "Mamaia Copiilor", cărora li se alătură tonicul și răsfățatul Andi Jugănaru, realizator de emisiuni radio. Cei trei prezentatori vor intra în rolurile unor personaje din mitologia greacă. Andi îl va interpreta pe Orfeu, Iasmina va fi Thalia (muza comediei), iar Adina o va interpreta pe Euterpe (muza poeziei lirice).

Telespectatorii vor putea urmări secțiunile de interpretare și de creație începând de astă-seară de la ora 19,10 (partea I) și de la ora 20.30 (partea a II-a), la fel ca și vineri, 12 iulie.

Chiar din prima seară, în concurs vor fi și doi micuți constănțeni - Nicola Dragu și David Burlacu, cu un colaj din melodiile compozitorului Marius Țeicu, la secțiunea Interpretare grupuri mici.

TVR 2 va transmite evoluțiile celei de-a treia zi de concurs sâmbătă, 13 iulie, de la ora 18.50.

Duminică, 14 iulie, melomanii mai mari și mai mici îi vor putea cunoaș-te pe câștigătorii ediției 2013 în cadrul Galei Laureaților, începând cu ora 19.10 (partea I) și de la ora 20.30 (partea a II-a). Cu acest prilej, vor fi acordate și două trofee care poartă numele compozitorului Aurel Manolache, cel care a creat acest festival de muzică ușoară în 2001, alături de compozitorul Dumitru Lupu, pentru a descoperi copii și adolescenți cu talent muzical deosebit.

Juriul festivalului este compus din muzicologul Smaranda Oțeanu Bunea - președinte, soprana Felicia Filip, cântăreața Nicoleta Matei, compozitorii Viorel Gavrilă și An-drei Tudor, textierul Marian Stere și vedeta TVR Iuliana Marciuc.

Festivalul "Mamaia Copiilor" ediția XIII va putea fi urmărit în perioada 11-14 iulie la TVR 2 și online pe TVR+, în secțiunea Live.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6786 secunde