Vernisajul unei inedite expoziții de artă ecologică pentru copiii instituționalizați

363
Vernisajul unei inedite expoziții de artă ecologică pentru copiii instituționalizați - xvernisaj-1654174924.jpg

Articole de la același autor

Copiii și adolescenții care au realizat lucrările artistice în cadrul atelierelor aferente proiectului cultural „Eco Art - Ateliere de artă ecologică pentru copii instituționalizați” îi așteaptă pe toți iubitorii artelor la vernisajul ce va avea loc vineri, 3 iunie, ora 16:00, la sediul partenerilor de la Asociația Centrul Comunitar „Open Doors” (la parterul clădirii BCR din zona Gării Constanța).

Exponatele vor putea fi admirate la sediul Open Doors până pe 7 iunie, după care vor fi mutate în două centre de plasament indicate de partenerul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Zeci de copii și adolescenți din centre de plasament din județul Constanța au fost implicați, în această perioadă, într-un proiect cultural inedit care a presupus organizarea, în lunile aprilie și mai 2022, a cinci ateliere creative în care copii și adolescenți instituționalizați, îndrumați de 10 artiști plastici, au realizat diferite obiecte din materiale reciclabile (lemn, hârtie/carton, aluminiu, sticlă și plastic) puse la dispoziție de către partenerul Polaris M Holding.

Traineri: Ionela Cumpănașu, Lăcrămioara Dumitrașcu, Ani - Corina Alexandru, Elena Detcov, Irenne Heroiu, Andreea Enache, Trick Patrick, Costin Sturzea, Emilian Pătrăhău.

Proiectul contribuie la dezvoltarea abilităților artistice și de socializare ale copiilor și adolescenților cu nevoi speciale, aspecte benefice pentru incluziunea lor în mediul tipic și în societate, dar și la creșterea nivelului de conștientizare a comunității cu privire la problemele acestora. Suntem convinși că, prin intermediul artei, aceștia au căpătat abilități de exprimare liberă și că au devenit interesați atât de artele vizuale, cât și de protejarea mediului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8108 secunde