Veste bună pentru elevii din învățământul primar

123
Veste bună pentru elevii din învățământul primar - ultimazi-1414740956.jpg

Articole de la același autor

Elevii din învățământul preșcolar și primar intră de luni, 3 noiembrie, în vacanță. Potrivit structurii anului școlar 2014 - 2015, în perioada 1 - 9 noiembrie, elevii din ciclul primar și grupele de la învățământul preșcolar vor avea o săptămână de vacanță, cursurile desfășurându-se normal la ciclurile gimnazial și liceal. Prima vacanță din acest an școlar de care se vor bucura toți elevii din învățământul preuniversitar este cea de iarnă, care va începe de sâmbătă, 20 decembrie, și se va încheia pe 4 ianuarie 2015.


 Cursurile vor fi reluate până la sfârșitul lunii ianuarie, când se va încheia primul semestru de școală. Cei mai mulți elevi vor susține tezele pentru primul semestru până în vacanța de iarnă. De sâmbătă, 31 ianuarie, până pe 8 februarie, elevii vor fi în vacanța intersemestrială. Cursurile semestrului al II-lea vor începe pe 9 februarie 2015 și se vor încheia pe 10 aprilie 2015, iar vacanța de primăvară este cuprinsă între 11 aprilie și 19 aprilie, urmând ca elevii să se întoarcă la cursuri pe 20 aprilie, până pe 19 iunie.


Săptămâna 6 - 10 aprilie 2015 din semestrul al II-lea este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit "Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!", având un orar specific. Tezele din semestrul al II-lea al anului școlar 2014 - 2015 se susțin, de regulă, până pe 22 mai 2015.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Octombrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Vine vacanța!!
Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Elevi medgidieni, premianți la tir
Vineri, 17 Octombrie 2014
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului supărat
Pagina a fost generata in 0.4257 secunde