Deputatul Dănuț Culețu: "Elevii trebuie reprezentați în Consiliile de administrație ale unităților de învățământ"

265
2
Deputatul Dănuț Culețu:

Articole de la același autor

Deputatul constănțean Dănuț Culețu a depus, recent, la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, patru amendamente la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative. 


"Amendamentele vizează articolul 96, alineatele 2, 3 și 4, care reglementează modul de constituire a organului de conducere din unitățile de învățământ de stat, respectiv a Consiliului de Administrație și au o importanță deosebită în desfășurarea optimă a procesului de educație. Ele pornesc de la constatarea că în textul legii a fost omisă reprezentarea elevilor în organul de conducere al unităților de învățământ. Astfel, este necesară implicarea principalilor beneficiari ai actului educațional, elevii, în procesul de luare a deciziilor în cadrul unităților de învățământ, precum și responsabilizarea acestora, alături de cei care întregesc trinomul profesor - elev - părinte", a declarat deputatul Dănuț Culețu. El a explicat că, în actualul text al propunerii legislative, Consiliul de administrație al instituției de învățământ este format doar din reprezentanți ai profesorilor, părinților, primarului și consiliului local. "Constatând această omisiune, am propus prin amendamentele formulate ca un repre-zentant major al elevilor să fie desemnat în Consiliul de administrație al unității de învățământ. Doar în cazul în care nu există elevi peste 18 ani în unitatea de învățământ respectivă, locul de drept al elevilor va fi luat de un reprezentant al părinților", a mai spus parlamentarul constănțean. Totodată, Dănuț Culețu a precizat că amendamentele vizează și participarea reprezentanților elevilor la luarea deciziilor în unitățile școlare prin faptul că reprezentantul lor va fi convocat la toate întrunirile Consiliului de administrație, nu doar când se iau decizii în legătură cu elevii. El a explicat că, în urma consultărilor cu părinți și elevi, a constatat că aceste amendamente întrunesc adeziunea lor, ceea ce îi oferă un su-port în plus în susținerea acestora. 


Comentează știrea

Ioan
12 septembrie 2014
job

Locuri de munca noi si pentru toti! Va oferim pe loc contract legal! Din ce in ce mai multi oameni lucreaza cu noi! Au fost acordate si primele plati! Avem dovada disponibila pentru toti! Oferim si cerem seriozitate maxima! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cautam operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi, cu un castig de 300 dolari lunar. Detalii va oferim dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Parinte
14 septembrie 2014
Corect

Foarte bine, asa este corect si eficient. Numai ca psedistii au alte intentii, democratia le repugna, inselaciunea si minciuna le reprezinta dogma.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5781 secunde