Vara aceasta, pasionații de artă au ocazia să își descopere sau să își dezvolte talentul în cadrul unei serii de workshopuri gratuite organizate de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.
Inițiativa are ca scop familiarizarea participanților cu diferite discipline artistice și reprezintă, totodată, o introducere în cursurile de educație permanentă organizate de Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”.
Programul include workshopuri de pian, canto – muzică ușoară, grafică, design vestimentar, dans, orgă și acordeon, desfășurate în mai multe sedii ale Centrului Cultural din Constanța, precum și la Centrul Multifuncțional pentru Tineret „Jean Constantin”.
Printre activitățile propuse se numără ateliere precum „Primii pași în lumea pianului”, „Cântă cu încredere”, „Învățăm să desenăm”, „Lumea culorilor”, „Cum alcătuim garderoba de vară” sau „Să cunoaștem mașina de cusut”.
În perioada 4–14 august, iubitorii dansului vor putea participa la ateliere dedicate dansului contemporan, musicalului, dansului modern și acrodance-ului, coordonate de expertul Adriana Hoidrag.
De asemenea, începând cu 5 august, vor avea loc workshopuri de orgă și acordeon susținute de Silviu Damian, dedicate celor care vor să facă primii pași în studiul instrumentelor cu claviatură.
Programul se extinde și în municipiul Medgidia, unde vor fi organizate workshopuri gratuite de pian, coordonate de Angela Moraru, la Casa Municipală de Cultură „I.N. Roman”. Atelierele sunt programate în zilele de 23 iulie, 13 august, 20 august și 27 august, în două sesiuni, între orele 11:00–12:00 și 15:00–16:00.