Zeci de artiști români și străini, la "Delfinul de Aur" de la Năvodari

191

Articole de la același autor

Peste 50 de interpreți români și străini din 20 de localități din România, Turcia, Bulgaria și Republica Moldova sunt așteptați, în acest week-end, la Năvodari, să participe la Festivalul internațional de muzică ușoară pentru copii și tineri "Delfinul de Aur".

Evenimentul, ajuns la cea de-a 11-a ediție, se va desfășura între 5 și 7 iulie și este organizat de Ministerul Educației Naționale, Consiliul Local și Primăria Năvodari, Consiliul Județean Maramureș, Palatul Național al Copiilor București, Casa de Cul-tură "Pontus Euxinus" Năvodari, Asociația "Delfinul de Aur" Baia Mare și Palatul Copiilor Baia Mare - inițiatorul și coordonatorul celor zece ediții anterioare. Parteneră este și Asociația pentru Sprijinirea și Promovarea Filmului Româ-nesc.

În caz de timp nefavorabil, festivalul se va desfășura la Casa de Cultură "Pontus Euxinus", vineri, 5 iulie, de la ora 14,00, fiind programat spectacolul concurs, iar sâmbătă, 6 iulie, de la ora 16,00, gala festivalului. Dacă va fi vreme frumoasă, evenimentul se va muta la Teatrul de Vară "Laurențiu Duță" din Năvodari, însă cu începere de la ora 19,00, vineri, 5 iulie, și de la ora 20,00, sâmbătă, 6 iulie.

Alexandra Velniciuc - prezentatorul festivalului

Potrivit reprezentanților Primăriei Năvodari, la această ediție a festivalului de interpretare participă 54 de interpreți români și străini din 20 de localități din România, Turcia, Bulgaria și Republica Moldova, la categoriile de vârstă pentru preșcolari, clasele I - IV, clasele V - VIII, clasele IX - XII.

Două ansambluri coregrafice au realizat ilustrația coregrafică pentru 42 de piese din concurs. Este vorba despre Ansamblul AS al PNC București - coregrafi Aura Ghica și Mădălina Teodorescu și Ansamblul "Galactic Dance" Baia Mare - instructori Mădălina Mare și George Pop.

"Invitații speciali ai festivalului sunt Colectivul de dans «Versia» și Grupul vocal-coregrafic «Class» de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret «Artico» din Chișinău, Republica Moldova", precizează Doina Bentu, direc-torul Palatului Copiilor din Baia Mare și directorul festivalului.

Imnul festivalului este pe muzica Gabrielei Sauciuc Cicone, iar textul este scris de Marian Stere. Prezentatorul festivalului va fi Alexandra Velniciuc, iar regizorul artistic este Silvia Ionescu, de la TVR.

Trei trofee și premii de peste 20.000 de lei

Așa cum ne-au obișnuit organizatorii la ultimele două ediții, vor fi acordate trei trofee: Trofeul de platină, Trofeul de aur și Trofeul de argint. Valoarea premiilor depășește 20.000 de lei, fiind oferite de Consiliul Local și Primăria Năvodari, Ministerul Educației Naționale, Consiliul Județean Maramureș și Asociația "Delfinul de Aur".

Din juriul festivalului, fac parte ziaristul Viorica Pârja, cantautorul și textierul Viorela Filip, inspec-torul general din cadrul MEN Cătălina Chendea, directorul interimar al Centrului Republican pentru Copii și Tineret "Artico" din Chișinău - Sergiu Scarlat, regizorul și producătorul de film Bogdan Alexa, regizorul TVR Silvia Ionescu, directorul Palatul Copiilor Baia Mare - Doina Bentu, Svetlana Strundhzev din Bulgaria, compozitorul Mihai Alexandru, cantautorul și compozitorul Mihai Constantinescu și primarul orașului Năvodari - Nicolae Matei. Președintele juriului este compozitorul Horia Moculescu.

Vor susține recitaluri deținătorii trofeelor de la ediția de anul trecut: Miruna Gabris din Oradea, câștigătoarea Trofeului de Platină, Mara Corlade din Piatra Neamț, câștigătoarea Trofeului de Aur, și Roxana Mureșan, câștigătoarea Trofeului de Argint. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8706 secunde