Peste 100 de angajați ai Primăriei Năvodari, la inițiativa edilului Nicolae Matei, au participat la o acțiune de ecologizare a plajei pe o porțiune de aproape 6 km. Potrivit primarului, se dorește ca această acțiune să devină un model atât pentru năvodăreni cât și pentru turiști. "Eu vreau să conștientizez bogăția pe care o are orașul Năvodari, și vreau să conștientizez în rândul cetățenilor și începem cu Primăria, ca fiecare să ne educăm copiii și semenii să aruncăm cât mai puține gunoaie, să nu mai arunce din mașină hârtii și tot felul de borcane, pachete de țigări, pentru că zilnic trimit de la Primărie oameni să strângă de pe marginea drumului. Nu este o inițiativă de a pune funcționarii Primăriei să se înjosească pentru că și eu, și voi acasă vă faceți curățenie în curte și acasă. Năvodari este casa noastră, a tuturor și trebuie să dăm un exemplu și să conștientizăm această acțiune în rândul năvodărenilor", a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.
Acțiunea de ecologizare a fost demarată în urma unei sesizări primite din partea Elizei Dochie, care locuiește în Năvodari. Femeia mărturisește că nu se aștepta ca edilul să ia măsuri atât de repede. "Mă simt foarte mândră, pentru că nu mă așteptam nici să răspundă la mesajul de pe Facebook. Probabil domnul primar primește o mulțime de sesizări, de mesaje și nu mă gândeam că se ocupă personal de pagina dumnealui de Facebook. Și când am văzut că ziua următoare am primit deja răspunsul, m-am bucurat. Sesizarea am făcut-o duminica trecută și iată că nu a trecut nici măcar o săptămână. Mi-aș dori să devină un model și fiecare să devină responsabil, să nu mai arunce chiștoace de țigări și semințe sau sâmburi de fructe pe plajă, pentru că trebuie să ne bucurăm toți de o plajă curată", a declarat Eliza Dochie.
Zona de acțiune a fost atât Tabăra Năvodari care a primit prima serie de copii, cât și plaja.
"Suntem în Tabăra de copii și Tabăra am adus-o orașului Năvodari. Nu s-a vândut niciun metru de teren din Tabără. Foarte mulți dintre voi lucrați la Primărie și știți că Tabăra aparține domeniului privat din orașul Năvodari și orașul Năvodari are 40 la sută acțiuni în Tabără, și față de anii anteriori se lucrează în Tabără, și Tabăra a început să prindă viață, este a orașului și primește din ce în ce mai mulți copii, față de anul trecut. Anul acesta primim un număr dublu de copii. De aceea am vrut să începem acțiunea de aici din Tabără. A fost o ambiție de a mea să păstrăm Tabăra așa cum este, să vedeți și voi spațiile verzi care necesită să fie îngrijite și făcute mai frumoase că erau lăsate de izbeliște și în paragină. Dacă nu era acțiunea mea să ținem Tabăra la oraș, astăzi găseați pe aici tot felul de fundații de case, de pensiuni de la toți șmecherii din țară. Eu nu am vrut să se întâmple acest lucru, am vrut să păstrez cât mai intact acest patrimoniu pentru orașul Năvodari", a declarat primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.
Firma care se ocupă de salubrizarea orașului a sprijinit activitatea cu 400 de saci menajeri, mănuși de unică folosință și cu o mașină pentru transportul deșeurilor.