Zeci de învățători și educatori constănțeni se pregătesc de examen

2508
2
Zeci de învățători și educatori constănțeni se pregătesc  de examen - profesori-1412098122.jpg

Articole de la același autor

Deși anul școlar a început de două săptămâni, unele cadre didactice constănțene se pregătesc să susțină un nou concurs de ocupare a posturilor, pe care acum le frecventează sub titlul de provizorat, din cauza situației lor incerte.

Timp de două zile, sute de cadre didactice au depus cereri la secretariatele unităților școlare unde și-au început activitatea la 15 septembrie, pentru a susține concursul pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor vacante după începerea cursurilor.

Întrebată cum s-a ajuns la această situație, prof. Alina Codreanu, inspector resurse umane, a declarat, pentru "Cuget Liber", că la concursul de pe 10 octombrie au dreptul să se prezinte toți candidații care fie nu s-au prezentat la concursurile de titularizare în perioada 2011-2014, fie au luat note sub 5.

"Unii dintre candidații care se prezintă la acest concurs au deja încheiate cu consiliile de administrație ale unităților de învățământ contracte, pe termen de 60 de zile, până la organizarea primului concurs de ocupare, și sunt încadrați la plata cu ora", afirmă prof. Codreanu.

În cazul în care aceste cadre didactice nu promovează concursul, vor trebui să lase loc altor candidați care au fost mai bine pregătiți.

Concursul propriu-zis constă în două probe: o inspecție la clasă, programată în perioada 2-8 octombrie, și o probă scrisă, pe care urmează să o susțină vineri, 10 octombrie, începând cu ora 14, la Centrul de concurs Școala Gimnazială nr. 38 "Dimitrie Cantemir" din Constanța. Proba scrisă va dura patru ore pentru cadrele didactice cu studii corespunzătoare postului și trei ore pentru candidații fără studii corespunzătoare postului, după care va urma un interviu, începând cu ora 17,30, pentru candidații fără studii corespunzătoare postului.

Din păcate, vorbim de peste o sută de învățători și alte zeci de educatori care și-au început activitatea cu copiii și care riscă să fie înlocuiți, spre dezamăgirea elevilor sau preșcolarilor, în cazul în care nu vor reuși să obțină nota 5 la proba scrisă.

Din totalul celor peste 300 de posturi scoase la concurs, cele mai multe sunt din mediul rural. Dar sunt câteva și în Constanța, cum este cazul a circa 20 de educatoare de la grădinițele "Amicii", "Steluțele Mării", "Căsuța de turtă dulce", "Azur" sau învățători la Școlile nr. 22 "I.C. Brătianu", nr. 23 "Constantin Brâncoveanu". În rest, sunt libere posturi tehnice, de limbi străine, câteva de educație fizică și sport, de religie.

Pe 12 octombrie, este programată repartizarea pe posturi a candidaților care au obținut cel puțin media 5 (cinci) și atunci vom afla câți dintre cei care astăzi se prezintă la catedră cu catalogul vor rămâne pe dinafară din cauza faptului că… nu și-au făcut temele. 

Comentează știrea

miu
1 octombrie 2014
nu e ce a fost

Astia organizeaza concurs. Pai eu cu Gevi faceam o cooperativa lux. Tot judetul bubuia. Rezolvam toate cazurile de profesori analfabeti. Aia cu note mari mai la coada. Ca asa am invatat la PCR.

EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Profesorii așteaptă banii, nu promisiuni
Miercuri, 10 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Bucurie mare pentru profesori
Sâmbătă, 06 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Schimbări în programa de Bacalaureat 2015
Pagina a fost generata in 0.3619 secunde