Zi de post și rugăciune. Creștinii cinstesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

405
< 1 min citire
Zi de post și rugăciune. Creștinii cinstesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul - x-sarbatoare-1756372200.jpg
Vineri, 29 august, creștinii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox. Considerat cel mai mare proroc al Vechiului Testament, el este cel care a vestit venirea lui Hristos și a pregătit poporul pentru primirea „veștii celei bune” a Întrupării.
Spre deosebire de alte sărbători, această zi este marcată de post aspru, fiind singura zi din an, în afara celor patru posturi mari, dedicată în mod special unei astfel de rânduieli. Credincioșii se abțin de la mâncare și băutură, în semn de respect pentru mucenicia sfântului și ca prilej de rugăciune și curățire sufletească. Precizăm că Sfântul Ioan Botezătorul este singurul sfânt căruia Biserica Ortodoxă Română i-a rânduit o zi de post închinată exclusiv memoriei sale. În această zi, tradiția creștină îndeamnă la cumpătare, smerenie și rugăciune, în amintirea martiriului celui care L-a botezat pe Mântuitorul în apele Iordanului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0608 secunde