Apariție misterioasă. O femeie a filmat un OZN pe cerul orașului Chicago

787
< 1 min citire
Apariție misterioasă. O femeie a filmat un OZN pe cerul orașului Chicago - 53752469af44f2e749478dfa1b2aa2a7.jpg
Nicole Dragozetich, o femeie din Chicago, conducea spre casa sa din Southwest Side sâmbătă seara, când a observat lumini ciudate pe cer, informează CBS News, preluat de Antena3.ro.
Neștiind ce să creadă, a oprit mașina și a filmat ciudata apariție. "Conduceam către casă și am văzut oameni în fața locuințelor lor, uitându-se la cer" a declarat Nicole.
Luminițele erau în mișcare și își schimbau formele, la un moment dat au luat forma unei săgeți, povestește femeia. Conluzia la care a ajuns este că ceea ce a văzut și a filmat este un OZN.
O analiză mai atentă a evenimentelor conduce la o altă ipoteză. Luminile au fost văzute în jurul orei 8, dar, pe la 7.30, la câteva străzi distanță, membrii organizației "Baby James Foundation" au lansat mai multe baloane cu aer cald, luminate de foc, ca parte a unei manifestații împotriva abuzului minorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0427 secunde