Festivalul Național de Film Românesc 2011

Astă-seară, medalion Dina Cocea

449

Aseară, la Cityplex Tomis Mall Constanța, a debutat prima ediție a Festivalului Național de Film Româ-nesc, organizat de Consiliul Jude-țean Constanța, Fundația Fantasio Constanța și SC Aleea Film, cu spri-jinul Centrului Național al Cinematografiei.
Turiștii și constănțenii sunt în fața unui alt fel de festival al filmului, diferit de IPIFF-ul cu care ne-am obișnuit de-a lungul a cinci ediții, pentru că, așa cum declarau, ieri, organizatorii, s-a dorit aducerea unui public cât mai numeros la filmele românești produ-se în anii 2010-2011. Cu un buget de 400.000 lei, festivalul oferă posibili-tatea tuturor cinefililor să vizioneze, gratuit, filme premiate pe scene inter-naționale, până duminică, 17 iulie.
Astă-seară, la Scena Cazino - "La fântâni", din stațiunea Mamaia, începând cu ora 22, este programat un Medalion comemorativ Dina Cocea, urmat de proiecția filmului "Surorile Boga", în regia lui Petre Sava Băleanu.
La Cityplex Tomis Mall Constanța, între orele 10.00-13.00, pot fi vizionate filmele: "Adulter", regia Peter Kerek, urmat de "Nunta lui Oli", regia Tudor Giurgiu, "Lord", regia Adrian Sitaru, "Trenul foamei", regia Viorel Timaru, "Vis european", regia Anamaria Kovalciuc, "Bora Bora", regia Bogdan Mirică. De la ora 13.15, este programat filmul "Copiii uraniului", regia Adina Popescu, Iulian Ghervas, urmat de lung metrajele "Tanti", regia Șerban Marinescu, "Mănuși roșii", regia Radu Gabrea și "Periferic", regia Bogdan George Apetri.
La această primă ediție a Festi-valului Național de Film Românesc, vor fi acordate zece premii pentru: cel mai bun film al fiecărei secțiuni din cadrul Festivalului; pentru cel mai bun actor (actriță); pentru cea mai bună Regie; pentru cel mai bun Scenariu original; pentru cel mai bun Scenariu adaptat; pentru cea mai bună imagine; pentru cea mai bună coloană sonoră; pentru cele mai bune costume; pentru cel mai bun machiaj și Premiul de Excelență.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 13 Iulie 2011
Stire din Diverse : Black metal in stil Brabus
Miercuri, 13 Iulie 2011
Stire din Diverse : Află cum definesc bărbații sexul!
Pagina a fost generata in 1.4805 secunde