Bebelușii au culori preferate, de la vârsta de patru luni

326
La aproximativ patru luni de la naștere, bebelușii încep să distingă culorile, ba chiar să dezvolte și preferințe. O metodă prin care părinții pot afla care este culoarea preferată a micuțului lor este să îi arate, în același timp, două culori și să urmărească mișcarea ochilor lui. Instinctiv, privirea ne este atrasă de culoarea care ne place. La fel se întâmplă și în cazul bebelușilor. Un studiu realizat de cer-cetătorii americani a arătat că atenția nou-născuților se îndreaptă în special spre culori vii, precum albastru, roșu, violet sau portocaliu și mai puțin spre cele închise, precum maro. Aflarea culorii preferate a micuților poate fi de ajutor părinților, căci astfel pot stabili ce vopsea să folosească pentru pereții camerei lor, pentru jucării sau hăinuțe. Totuși, specialiștii spun că ideal ar fi ca bebelușii să aibă contact cu cât mai multe culori.
Copiii învață, de asemenea, culorile care le plac mai mult. Tocmai de aceea, maro sau gri rămân, de cele mai multe ori, la urmă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 12 Septembrie 2009
Stire din Diverse : Final de vacanță pe litoralul românesc
Sâmbătă, 12 Septembrie 2009
Stire din Diverse : Blitz
Pagina a fost generata in 1.6208 secunde