Cangurii de la Microrezervație au primit nume și o casă de invidiat

1037
1
Cangurii de la Microrezervație  au primit nume și o casă de invidiat - canguripiticidelfinariu11-1312992753.jpg
Cei cinci canguri pitici de la Microrezervația Constanța și-au primit, ieri, botezul. De acum înainte, vizitatorii Complexului Muzeal  de Științe ale Naturii îi pot admira pe insula special amenajată pentru ei.

Trei femele și doi masculi din două rase diferite, Benedict și Parma, și-au găsit căminul pe una din cele trei insule ale Microrezervației. Spațiul de 600 de metri este potrivit pentru cangurii pitici, care s-au obișnuit imediat cu atmosfera, dar și cu… jurnaliștii. După ce au cercetat terenul cu iarbă, fân și nisip, au trecut la tava cu mere și banane, fără să fie intimidați de fotoreporteri.

"Sunt curioși, sunt sociabili, asta arată faptul că sunt născuți în captivitate și sunt obișnuiți cu contactul uman. Turiștii îi pot vedea de pe podeț, până la ușa de sepa-rare. Ne gândim, pe viitor, dacă vor fi mai sociabili, să permitem accesul pe insulă cu un supraveghetor", a declarat directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Adrian Mînăstireanu.

Accesul pe insulă ar fi o veste bună pentru vizitatori. Malvina din Brașov a venit împreună cu familia ei să vadă delfinii, dar nu a putut să treacă nepăsătoare pe lângă noile atracții ale Microrezervației. Iată ce impresie i-au lăsat cangurii pitici: "Sunt interesanți, dar foarte mici și îi vedem de departe".

v v v

Cangurii au fost imediat botezați după numele unor jurnaliști, de către directorul complexului, Adrian Mînăstireanu, împreună cu medicul veterinar Nicoleta Ursu.

Anca, Diana, Ionela, Dragoș și Gabriel vor fi numele care vor figura în certificatele celor cinci canguri pitici.

Cangurii au vârste cuprinse între șase luni și trei ani. Cea mai mică este o femelă.

Animalele sunt originare din nordul Australiei și au fost trans-portate din Ungaria și Austria, unde clima este mai scăzută decât cea a țării noastre. Așadar, cangurii sunt deja obișnuiți cu climatul temperat al țării noastre și nu vor fi probleme la iarnă, după considerațiile directorului și medicului veterinar.

Cu toate acestea, conducerea complexului s-a gândit și la venirea iernii și a asigurat casa animalelor încă de pe acum. Astfel, locuința cangurilor are pereți dubli și la mijloc vată minerală. De asemenea, la iarnă, va fi instalat și un sistem de încălzire.

v v v

Directorul Adrian Mînăstireanu promite noi surprize la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii: "Săptămâna viitoare, va fi adus ursul din America de Sud, peste încă o săptămână, vă așteptăm la familia de ratoni, unde avem o femelă roșcată, ceea ce este mai neobișnuit, iar spre final, vom încheia seria surprizelor cu o pasăre de pradă, un uliu".

Alexandra COJOCARU

Comentează știrea

constantean
11 august 2011
sa va fie rusine

Am vrut sa vizitez microrezervatia si surpriza....trebuia sa achit 50 de ron pentru tot complexul . Pai daca vreau sa vad cangurii , sa zicem , de 10 ori pe an trebuie sa intru si la delfinariu ? Nu e normal...

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 August 2011
Stire din Social : Mâine plouă pe litoral
Pagina a fost generata in 0.8919 secunde