Concurs Casa mea are IQ-ul mai mare decât a ta

529

Articole de la același autor

Casele "deștepte" își fac loc pe piața imobiliară, pe fondul dezvoltării puternice a segmentului rezidențial și creșterii exigențelor proprietarilor.
Desigur, nu sunt mulți cei care aleg să mai cheltuiască încă 10.000-15.000 euro pe un sistem care poate controla ușa de la frigider de la distanță.
În prezent, potrivit estimărilor developerilor constănțeni de proiecte imobiliare, numărul total al caselor inteligente din România este de aproximativ 1.000-1.200.
Un sistem de control al utilităților din casă presupune o telecomandă sau o "cheie" universală, care este conectată la centrala termică, calorifere, instalația electrică, televizorul, combina muzicală, jaluzelele și robinetele din casă.
Proprietarii pot regla de la distanță lumina și temperatura din camere, pot opri aparatura electrocasnică și pot deschide ușile, prin SMS sau direct de pe telecomanda mobilă (dacă are o rază suficient de mare).
Scenariile clasice, pe care 9 din 10 proprietari de case inteligente le încearcă sunt "Oprește căldura după ce plec la muncă, repornește căldura cu o oră înainte să ajung acasă", "Umple cada cu apă caldă, ajustează luminile pe modul «Relaxare» și dă drumul la CD-ul cu Linkin Park", "Pornește luminile și televizorul la ore fixe, pentru a da impresia că e cineva acasă" sau "Deschide poarta curții, ușa de la garaj, decuplează sistemul de securitate și aprinde progresiv luminile din casă".
De asemenea, sistemul de control supraveghează încăperile și urmărește parametrii setați de locatari. Dacă ceva iese din parametri, se trimite automat o alertă prin SMS sau e-mail.
Casa inteligentă poate fi controlată și prin comenzi vocale, captate de microfoane ascunse în locații cheie.
Prețul luxului variază în funcție de IQ-ul casei. Pentru 600-700 euro se poate face reglarea prizelor și instalației electrice. Pentru 1 milion euro se pot pune plasme pe acoperiș și se poate stabili o conexiune directă cu computerul care controlează casa, din orice punct al planetei (Polul Nord, Groapa Marianelor, etc).
În general, un preț mediu ar fi de 5.000-6.000 euro. Investiția poate fi recuperată în cazul vânzării casei. Un astfel de sistem crește considerabil valoarea de piață a unei locuințe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0253 secunde