Cât costă mașinile de la SAB. Noul Bugatti depășește orice așteptare

293
2 min citire
Cât costă mașinile de la SAB. Noul Bugatti depășește orice așteptare - autosabbugatti-1381672620.jpg
Valoarea celor 101 de automobile expuse, în perioada 10-20 octombrie, în incinta halei rezervate acestui segment la Salonul Auto București&Accesorii 2013, se ridică la peste 2,1 milioane euro, din care aproape 920.000 euro revin standu-rilor cu cele mai scumpe modele, res-pectiv Jaguar, Mercedes și BMW. Potrivit Agerpres, din punct de vedere al valorii în bani a automobilelor expuse, media pentru fiecare stand este de 180.000 de euro. Constructorii auto BMW, Mercedes, Jaguar contribuie consistent la evaluarea sumei totale a întregului parc expus la Salon, cu modele de lux, la prețuri similare. Din gama Premium Selection, BMW vinde modelul x6M cu 96.696 euro, în timp ce Ja-guar prezintă XJ (preț 89.155 euro, fără TVA) și F-Type (88.843 euro, fără TVA).
De asemenea, Mercedes vinde la SAB 2013 modelul S350 la un preț de 126.380 euro. Per total, în perimetrul în care sunt expuse cele trei mărci se găsesc 15 mo-dele a căror valoare ajunge la 920.000 euro. Premium Expo organizează, în perioada 10-20 octombrie 2013, în incinta Romaero Băneasa, cea de-a XI-a ediție a SAB& Accesorii 2013, eveniment la care sunt așteptați peste 50.000 de vizitatori. SAB & Accesorii 2013 aduce în prim-plan 19 mărci de automobile, suprafața de expunere a acestora fiind de 8.000 mp, atât în interiorul halelor de la Romaero, cât și la exterior. De asemenea, pe aproximativ 2.500 mp expun firme specializate în accesorii auto, în timp ce circa 4.000 mp la exterior sunt rezervate testărilor auto. Producătorul auto de lux Bugatti, re-cunoscut pentru producția unora dintre cele mai exclusiviste automobile din lume, a lansat recent, la salonul de la Frankfurt, un nou model extravagant ca preț. Noua ediție limitată "Jean Bugatti" (pe numele întreg Bugatti Veyron Grand Sport Vitesse Jean Bugatti Edition) costă nu mai puțin de 2,28 milioane euro, fără taxe. Seria lansată la Salonul de la Frankfurt este redusă la doar trei exemplare. Ediția Jean Bugatti a Veyron-ului 16.4 Grand Sport Vitesse are 1.200 CP și poate accelera de la 0 la 100 de km/h în 2,6 secunde.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 07 Octombrie 2013
Stire din Diverse : Cât costă noul Duster
Pagina a fost generata in 0.0606 secunde