De multe ori, atunci când au vrut să inventeze materiale speciale, cercetătorii s-au inspirat din natură. Așa s-a întâmplat și acum, când cercetătorii de la Harvard, după cum titrează descopera.ro, s-au inspirat de la plantele carnivore din genul Nepenthes, pentru a crea un material hidrofob.
Aceste plante carnivore se hrănesc mai ales cu insecte. Deși, în general, insectele au picioare acoperite cu o peliculă uleioasă, ceea ce le permite să meargă pe aproape orice suprafață verticală, urnele (frunze modificate, tubulare) în care planta își prinde prada au o structură specială: stratul interior are suprafața acoperită cu nenumărate ridicături microscopice, care rețin o peliculă subțire de apă.
Deoarece apa respinge uleiul de pe picioarele insectelor, acestea nu pot adera la suprafața internă a urnei, pentru a scăpa, ci alunecă imediat în urnă, fără scăpare.
Pentru crearea materialului lor, cercetătorii au pornit de la teflon, el însuși un material non-aderent. În urma testelor, cea mai alunecoasă suprafață a rezultat atunci când cercetătorii au adăugat peste teflon un strat dintr-un compus perfluorinat, numit 3M Fluorinert FC-70. Lichidul a pătruns în porii teflonului, lăsând însă și la suprafață un strat subțire de câțiva nanometri. Deși materialul se simte uscat la atingere, orice lichid pus pe această suprafață alunecă la fel ca o mașină care derapează pe un drum acoperit de apă (acvaplanare).
Materialul poate fi utilizat pentru crearea unor geamuri care se curăță singure, conducte de apă și petrol, precum și dispozitive pentru transfuzie. În plus, datorită faptului că lichidul este incompresibil, materialul poate fi utilizat până la o presiune echivalentă cu cea de la 7 km sub apă.