Ce colecții să faci în casa ta

194
Ce colecții să faci în casa ta - colectii26fb-1393426814.jpg
În primul rând, indifferent de colecție, aceasta trebuie să poată fi integrată în decorul din casă. Uneori este simplu de făcut asta, alteori este dificil, așa că specialiștii Casa.mea vin o idee specială pentru colecționari. Ideea unei colecții este aceea de a fi expusă, astfel încât toți să se poată bucura de piesele respective, mai ales când sunt decorative prin ele însele.


Aveți copii și foarte multe mașinuțe de colecție. Sunt excepțional de bine realizate și pot fi adunate într-o colecție care se poate integra în decorul din orice casă. Problema care se pune este cum faci asta. A le înșira pur și simplu nu este tocmai cea mai bună variantă, pentru că ocupă mult spațiu, sunt expuse prafului din casă, trebuie întreținute și toate astea sunt consumatoare de timp. 


O idee pentru colecționari a avut designerul Titi Alupoaiei, iar ideea este prea frumoasă pentru a nu o da mai departe. Mașinuțele au fost scoase din ambalajul lor și așezate unele peste altele într-o cutie cu pereți de sticlă. Cutia se poate face la orice tâmplărie. Folosește un lemn frumos, de esență nobilă și un lac care să-l pună în valoare. În acest caz, fibra lemnului a rămas vizibilă, dar nu te oprește nimeni să o acoperi complet cu vopsea, în ce culoare vrei, dat fiind faptul că aceste casete vor sta expuse în casă, ca obiecte de decor, iar rama trebuie să fie în acord cu restul detaliilor din casă. 


Evident, este foarte bine dacă vei face mai multe astfel de casete de dimensiuni diferite, eventual cu rame diferite, pentru că asta înseamnă că această idee pentru colecționari ți-a prins bine, dar și faptul că ai o colecție mare. Cutia trebuie realizată pe măsura pieselor pe care urmează să le așezi înăuntru. La fel de frumos pot decora casa și colecțiile de roci sau de scoici, de exemplu. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Ianuarie 2013
Stire din Diverse : Idei pentru decorarea livingului
Joi, 17 Ianuarie 2013
Stire din Diverse : Case eco pasive
Pagina a fost generata in 1.9473 secunde