Ce facem atunci când copilul vorbește urât

880
3 min citire
Ce facem atunci când copilul vorbește urât - copilvorba2-1313762786.jpg
Primele cuvinte ale copilului le așteptăm cu mare nerăbdare, iar la fiecare cuvânt nou pe care îl învață și îl folosește, țopăim în sus de bucurie. În scurt timp, el ajunge să cunoască, zeci, apoi, sute, apoi mii de cuvinte. În jurul vârstei de doi-trei ani, copilul este un burete care absoarbe orice informație nouă și bagă la cap tot ce i se pare interesant. La fel se întâmplă și cu cuvintele urâte.
Prima dată îl scapă pentru că repetă ceea ce aude, fără să știe ce anume înseamnă. Dacă vede la cei din jur o reacție de amuzament față de ceea ce a scos pe gură, automat va mai rosti cuvântul respectiv de multe ori, pentru că va ști că îi bucură pe ceilalți. Dar este un gest periculos, pentru că apoi va fi foarte greu să îl mai dezvățați, să îl faceți să uite și îl va folosi ori de câte ori vrea să vă atragă atenția asupra lui sau să vă distragă atenția de la vreo boacănă pe care a făcut-o.
De asemenea, dacă în familie se folosesc cuvinte obscene într-un moment de furie, este foarte probabil ca și copilul să spună același cuvânt atunci când se simte furios, fără a-i înțelege semnificația.
Vorbește așa cum vrei să vorbească și el
Tocmai de aceea, trebuie să ne controlăm mereu atunci când suntem în preajma celui mic și să evităm să ne exprimăm frustrările prin înjurături sau cuvinte pe care nu vrem să le auzim apoi din gura lui.
Nu degeaba se vorbește de "cei șapte ani de acasă". Influențele de acasă îi formează vocabularul copilului pe care îl creștem și este important ca noi să ne comportăm și să vorbim decent, mai ales că el ne privește pe noi ca principalul lui exemplu și ne imită în tot ce facem.
Nu râdeți, dar nici nu țipați la primul cuvânt urât
Reacția noastră vizavi de un cuvânt urât scăpat, pe care poate nici nu l-a auzit la noi, ci la televizor, pe stradă, în autobuz sau în parc, nu trebuie să fie deloc exagerată. Adică nici nu trebuie să ne amuzăm și să râdem copios toată familia de isprava lui, dar nici să îl pedepsim drastic. Oricum, el nici nu știe ce a spus. Doar a reprodus ceea ce a auzit.
Pe un ton cald și calm, stați de vorbă cu el și întrebați-l de unde a auzit cuvântul și dacă știe ce înseamnă. Explicați-i cât mai simplu și pe înțelesul lui că nu este frumos și că acele cuvinte nu vă plac nici dumneavoastră, nici celor din jur. Că nu sunt potrivite, că nu are voie să facă acest lucru și despre faptul că îi întristează foarte mult pe ceilalți oameni.
Pedepse serioase
Dacă totuși ați pierdut controlul și vorbitul urât devine un obicei, chiar dacă i-ați explicat că nu e frumos, trebuie neapărat să-l pedepsiți. Nu fizic, ci la ce îl doare cel mai tare: joaca și televizorul. Scurtați timpul de joacă sau cel de la televizor, însă făcându-l să înțeleagă că acest lucru se întâmplă din cauză că a folosit cuvinte urâte. Recompensați-l atunci când va reuși să nu le mai utilizeze și ajutați-l să le uite.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 05 August 2011
Stire din Eveniment : Cine ne "răpește" copiii?
Pagina a fost generata in 0.0389 secunde