Ce înseamnă să negociezi cu propriul copil

Datele arată că părinții din ziua de azi au obținut performanța de a crește cea mai bună generație de negociatori pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Potrivit Desprecopii.com, încă de la vârsta de doi ani, copiii au tendința de a negoci orice: ce să mănânce, cu ce să se îmbrace... Apoi, pe măsură ce cresc, negocierea merge mult mai departe, ajungând la chestiuni de genul când și unde să-și facă temele și în ce activități să se implice. Pentru ca în perioada adolescenței, negocierile să se poarte în jurul orelor târzii de întoarcere acasă, a privilegiului de a conduce mașina etc. Specialiștii în educația copilului sunt de părere că aceste negocieri pot fi folositoare atât părinților, cât și copiilor, dintr-o sumedenie de motive. Însă, cu condiția să se respecte niște reguli.

Negocierile simple încep cu cei mici, chiar înainte de 2 ani

Încerci să-l convingi pe cel mic să se așeze pe oliță pentru a practica acest lucru la momentul oportun. În loc să se supună imediat dorinței tale, cel mic începe negocierile: pot să stau pe olița mare? . Hmmm, nu e chiar ce vrei tu, dar e o cerere rezonabilă. Permițându-i să stea pe toaletă precum cei mari, copilul tău va practica statul la toaletă. De ce e dispus să facă asta? Pentru că îi accepți și cerințele lui în situația dată.

Negociind, le oferi copiilor un anumit control într-o situație fără alternative

Să presupunem că micuțul, aflat la vârsta grădiniței, trebuie să-și ia medicamentul. Știi că va fi o bătălie în luarea medicamentului, dar nu încape discuție că medicamentul trebuie luat indiferent de situație, așa că începi negocierile: Vrei să-l iei cu suc sau cu apă, înainte de masă sau după masă, stând în brațele mele sau pe scaun? Negociind unde, când și cu ce să ia medicamentul, el se va simți mai puțin forțat, iar atenția i se va muta la cum, unde și când să-l ia. În acest fel, se poate evita, destul de simplu, o scenă urâtă de împotrivire, întrucât cel mic va considera că el are controlul asupra situației, deși, în realitate, controlul este tot în mâinile adulților.

Banii, eterna problemă!

Tot prin negociere se pot extinde și nevoile copilului de a prelua controlul în anumite situații, cum ar fi, de pildă, banii. Să zicem că un copil are 10 ani și vrea mai mulți bani de buzunar pentru a-și redecora camera lui. În principiu, refuzi cererea lui. Consideri că sunt prea mulți bani să crești suma de la 10 lei la 40 lei pe săptămână. Și, în plus urăști posterele...îți distrug zugrăveala de pe pereți. Pentru a nu fi refuzat, copilul începe să negocieze. Vrea mai mult control asupra propriei vieți. Propunerea lui este că dacă îi mărești rația de bani de buzunar, este dispus să ducă el gunoiul și să dea mâncare cățelului. În același timp, a descoperit, la magazine, o soluție specială de lipit postere, spunând că nu afectează varul de pe pereți. După ce cântărești și analizezi un pic cererile lui, poți constata că imboldurile lui pre-adolescentine de a avea mai mult control sunt rezonabile și-i accepți propunerile.

Stimularea încrederii

În momentul în care părinții negociază lucruri legate de mâncare, de îmbrăcăminte sau tot felul de activități, copiii simt că au un anumit control asupra unor aspecte ale vieții lor. Negociind cu ei dacă să gătești pentru cină macaroane cu brânză sau spaghete, demonstrezi că opinia lor e importantă. Cu timpul, aceste negocieri îi ajută să capete o încredere în sine și astfel nu vor simți nevoia să preseze, să meargă peste regulile importante pe care părinții le stabilesc în privința siguranței și valorilor familiale. Iar atunci când vei fi nevoit să-i interzici să se ducă în parc neînsoțit, în general va accepta pentru că realizează că-i o problemă de siguranță, și nu un incident în care el trebuie să se impună de dragul încrederii în sine sau ca să-și dovedească importanță ca membru al familiei.