Ce nu trebuie să mănânce un bebe

144
2 min citire
Ce nu trebuie să mănânce un bebe - cenutrebsamanancebebe-1399651713.jpg
Chiar dacă bebelușii încep destul de repede să arate interes pentru a încerca alimente noi și e nomal să doriți să îi introduceți noi gusturi și texture, medicii avertizează că nu toate alimentele sunt sigure pentru copilul dumneavostră. Iată și o listă a alimentelor pe care trebuie să le evitați în hrănirea copilului dumneavostră în timpul primului an de creștere, alcătuită de Sănătate.ro: 
Mierea
Sugarii sub vârsta de un an nu ar trebui să fie hrăniți cu miere, indiferent de forma acesteia (folosită la gătit sau în stare brută). Mierea este dăunătoare pentru copii, pentru că aceștia pot fi intoxicați cu Clostridium botulinum, o substanță care duce la apariția sporilor de botulism. Acești spori secretă toxine care pot determina slăbiciune musculară, capacitate redusă de a suge, plânset slab, constipație, scăderea tonusului muscular și chiar paralizie la copiii mici. Sistemul intestinal al bebelușului nu este suficient de puternic pentru a lupta împotriva acestor spori și toxine.
Albuș de ou
Nu hrăniți copilul sub un an cu produse ce conțin ouă, pentru a evita posibilitatea unor reacții alergice mai târziu. În timp ce proteinele din gălbenuș sunt rareori o sursă de alergeni, proteinele din albușul de ou pot provoca reacții alergice. Până la vârsta de cinci ani, un copil prezintă în mod normal potențial de a dezvolta reacții alergice la albușul de ou.
Unt de arahide
Copiilor sub vârsta de un an nu ar trebui să li se dea unt de arahide sau orice alt tip de produse ce conțin nuci. Introducerea fructelor cu coajă lemnoasă de la o vârstă fragedă poate provoca alergii, iar substanțele lipicioase precum unturile din arahide sunt greu de înghițit. Dacă aveți o istorie de alergii în familie, amânați hrana cu produse pe bază de arahide și nuci până ce copilul dumneavostră ajunge la vârsta de trei ani.
Laptele de vacă
Optați pentru laptele matern sau laptele praf până când copilul dumneavostră își aniversează primul anișor. Un copil cu o vârstă mai mică nu poate digera enzimele și proteinele din laptele de vacă și anumite minerale care pot provoca afecțiuni ale rinichilor copilului. De asemenea, spre deosebire de laptele matern sau laptele praf, laptele de vacă nu oferă toate substanțele nutritive corespunzătoare pentru un copil în creștere.
Grâu
Din cauza alergenilor din grâu, cel mai bine este să așteptați până când copilul dumneavostră are unul, doi sau chiar trei ani, înainte de a-i introduce grâu în dietă. Dacă v-ați consultat cu medicul pediatrul și sunteți sigură că bebelușul nu a avut nicio reacție alergică la orez, ovăz sau orz, puteți încerca introducerea grâului la vârsta de opt sau nouă luni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0746 secunde